Vedeta de televiziune Adela Popescu a devenit mămică pentru a treia oară în urmă cu o săptămână. Acesta a născut cel de-a treilea copil. În mediul online, Adela Popescu a decis să le povestească celor care o urmăresc pe rețelele de socializare, cum a fost cea de-a treia naștere. Vedeta a trecut prin momentele dificile.
În data de 8 ianuarie 2021, Adela Popescu a anunțat că urmează să devină din nou mămică. Duminică, 11 iulie 2021, vedeta a născut cel de-al treilea copil, un băiețel Adela Popescu este căsătorită cu prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, împreună cu care are doi copii. – Alexandru și Andrei.
Pe contul său de socializare, Adela Popescu a dat detalii despre cum a decurs cea de-a treia naștere și prin ce momente chinuitoare a trecut. ”Am ajuns la 6:00 la spital. Col sters. Imi doream tare de tot epidurala asa ca, fiind a treia nastere, si banuind ca lucrurile se vor precipita, toata lumea se grabea. Am ajuns in salon, m-am pregatit, apoi mers in sala de nasteri pentru epidurala. Deja eram si mai dilatata, contractii dureroase si dese, asa ca s-a hotarat sa nu mi se injecteze cantitate mare de anestezie, doctorita mea, Anca Sultan, nedorind sa mai am pic pe expulzie. E important sa simti contractia in plin, astfel incat sa poti impinge in climaxul ei. Dupa injectare s-a asezat putin linistea. Foarte putin. Ma dilatasem deja serios, ajunsesem la 8, efectul anesteziei trecea, eu eram in agonie. Foarte repede am ajuns la dilatatie maxima, contractii de intensitate de 100 %. Deci, dupa experientele trecute, urma expulzia. Ma tanguiam si imploram pentru inca putina anestezie. Sigur ca nu mai era posibil. Dar nu intelegeam de ce dureaza atat”, a scris Adela Popescu în mediul online.
Adela Popescu a explicat prin ce dureri a trecut când l-a adus pe lume pe cel de-al de-al treilea copil. ”Am simtit ca ma prabusesc cand am aflat ca bebelusul era inca sus, nu voia deloc sa coboare, in conditiile in care eu simteam ca nu mai pot. Durerile erau inimaginabile si bebelusul nu voia sa iasa. Nu mai aveam nicio varianta, era one way. Tot ce puteam face era sa imping cu toata fiinta mea, tripland durerea ce mi-e peste putinta sa o descriu. Anca si moasa mea, Geta Florea, au hotarat sa ma dea jos de pe masa si sa schimb pozitia, continuand sa impingand. Bebelusul incepea sa coboare. Eu ma rugam si urlam la toti Dumnezeii, sperand sa imi curme mai repede suferinta aducandu-mi copilul cu bine pe lume. Din momentul acela, in cateva minute l-am auzit… Nu mai stiu ce am zis, ce am simtit, ce am exclamat. Imi amintesc doar ca il mangaiam si spuneam “iubirea mea, iubirea mea, multumesc, Doamne”. Am inteles atunci de ce cobora atat de greu, avea cordonul ombilical fffoarte scurt. Si era si mare. 3,620 kg. Cu toate astea, travaliul meu se poate numi unul scurt, adica de nici 4 ore. Dupa ce Anca a rezolvat tot ce era de rezolvat, imi amintesc ca am ramas un moment singura in sala de nasteri si, brusc, am inceput sa plang. In hohote. Si nu m-am putut opri nici cand am ajuns in salon. Nu ma puteam opri…”
Adela Popescu și bebelușul ei sunt acum acasă, alături de familie. ”Ma simt mai puternica acum si recunoascatoare ca am putut trai din nou miracolul nasterii in siguranta. Cu toate astea TOT ce conteaza e ca bebelusul e bine. Nu as fi ezitat nicio clipa sa fac cezariana daca exista macar un minim risc. Nu merita. Acum suntem acasa”, a mai spus vedeta.