Categorii: Monden Vedete Romania

Acuzații grave după înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu! Fiica artistului șochează: ‘Tatăl meu a fost îngropat mai rău ca un câine’

Nelu Ploieșteanu a fost înmormântat, miercuri (7 aprilie), după ce s-a infectat cu COVID-19. Una dintre fiicele lui, Aneta Gavrilă, a dezvăluit că tatăl ei a trecut prin momente cumplite înainte de a muri. Femeia susține că solistul de muzică lăutărească nu a primit un tratament corespunzător la internarea în spital. 

Mai mult de atât, Aneta Gavrilă este revoltată că a fost obligată să-și înmormânteze tatăl în condiții inumane, deși a cerut ajutor de la oficiali. Aceasta a povestit, cu lacrimi în ochi, că părintele său a primit doar oxigen, iar atunci când a ajuns la Terapie Intensivă era deja prea târziu.

Nelu Ploieșteanu nu a primit tratamentul adecvat

‘Pe tatăl meu, sâmbătă, când l-am internat la Spitalul Floreasca, l-a tratat un medic cardiolog, care nu a făcut practic nimic, decât i-a pus oxigen, din ce în ce mai mult. Şi atât. A doua zi, a venit un doctor care am înţeles că este pneumolog şi această doamnă doctor Ionescu, care este la Floreasca, nu mai ştia de capul ei când a venit, ce să facă mai repede, pentru că plămânii lui erau de sâmbătă afectaţi în proporţie de 70%.

Era într-o criză de isterie şi atât, nimic mai mult. Nici ea nu a făcut nimic, deci a ajuns la ATI. În momentul în care a ajuns la ATI, nu mai avea nicio şansă. Mi s-a spus de medici cu experienţă în spate, de 40-50 de ani de ATI. Toată perioada asta de participare a lui în ATI a fost de chin pentru el şi pentru noi, bineînţeles. Nu a avut nici măcar 1% şanse. Cu toate astea, domnul doctor Ţincu se uita în ochii mei şi a spus că a mai avut pacienţi atât de grav şi i-a salvat, în fine’, a declarat fiica artistului, la Antena 3.

Avem subiectele de la Evaluarea Națională 2026. Ce au primit elevii la examen
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

Familia a cerut ajutorul lui Ludovic Orban

Pentru că a fost diagnosticat cu coronavirus, fiica lui Nelu Ploieșteanu s-a văzut nevoită să apeleze la cunoștințe. Ea a dezvăluit că a luat legătura cu Ludovic Orban, pe care l-a implorat să o ajute. Din nefericire, nimic nu s-a rezolvat, iar familia l-a înmormântat pe Nelu Ploieșteanu, respectând protocolul COVID-19.

‘Mi s-a spus că au ajuns până la domnul Orban cererile mele pe care le-am făcut peste tot pe unde am putut şi nu mi-a dat niciun răspuns nimeni. Atunci, eu i-am scris domnului Orban, am făcut rost de numărul lui de telefon şi l-am rugat, în numele tatălui meu, să facă ceva pentru el, dacă se poate, pentru că am înţeles că în foarte multe cazuri s-a putut (…).

Deci eu nu l-a luat pe tata de la IML, pentru că am aşteptat un răspus de la dânsul, pe care nu mi l-a dat, bineînţeles. A spus că revine cu un telefon. După care am aşteptat telefonul acela. Bineînţeles că i-am mai dat mesaje (…) Am înţeles că nu se vrea şi a trebuit să îl iau, că nu mai puteam să îl mai ţin. Dacă aş fi ştiut că astăzi se schimbă legea, l-aş mai fi ţinut şi l-aş fi înmormântat aşa cum merita, nu cum l-am îngropat, aşa cum a fost acest protocol’, a mai declarat fiica artistului.

FOTO. Iuliana Pepene, imagini spectaculoase la Mykonos! Prezentatoarea a atras privirile
FOTO. Andreea Popescu, imagini fără inhibiții. Cum s-a pozat pentru a-i atrage atenția lui Dan Alexa
Clasament: Mărcile auto cu cele mai puține probleme tehnice în 2026