Categorii: Monden Vedete Romania

X Factor 2021 începe preselecțiile pentru cel de-al zecelea sezon

X Factor își caută câștigătorul sezonului cu numărul zece al emisiunii, iar cei interesați se pot deja înscrie la casting.

Cei care consideră că au ”factorul X” sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro și să înceapă aventura vieții lor în cel mai nou sezon al show-ului de la Antena 1. Pentru a se putea înscrie, fiecare concurent trebuie să fi împlinit 14 ani, iar minorii vor fi însoțiți de un reprezentant legal la audițiile care vor avea loc la București.

În sezonul cu numărul 9, X Factor jurații Ștefan Bănică, Loredana Groza, Delia și Florin Ristei au știut de la început ce categorie de vârstă va intra sub mentoratul lor. Jurații au ales cu ce concurenți merg mai departe în fiecare etapă, iar finaliștii au fost: Adrian Petrache în grupa Loredanei Groza, Andrada Precup în grupa lui Ștefan Bănică, Sonia Mosca a fost discipolul Deliei, iar Super 4 a fost prima trupă ajunsă în finală, alături de juratul Florin Ristei.

Andrada Precup a câștigat sezonul 9 X Factor

De ce l-a părăsit Codruța pe Sanfira, de fapt. 'Nașa' Teo aruncă BOMBA care schimbă tot ce știam până acum
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Finala competiției ”X Factor” a avut loc în data de 18 decembrie 2020. Cel de-al nouălea sezon al emisiunii de la Antena 1 a fost câștigat de Andrada Precup, care a făcut parte din echipa antrenată de Ștrefan Bănică Junior. Andrada Precup este originară din Slatina, acolo unde locuiește familia ei, are 17 ani, și a impresionat juriul nu doar cu vocea ei, ci și cu povestea ei de viață. Andrada și-a pierdut vederea la naștere.

Profesoara ei de canto, Dana Bartzer, una dintre cele mai cunoscute artiste din România de dinainte de Revoluția din 1989, a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute despre câștigătoarea ”X Factor ” 2020.

“Andrada învață la Colegiul George Enescu de anul trecut, al doilea an la secția specială de jazz pop. A fost acceptată prin examene și am preluat-o eu. Am fost un pic temătoare la început, pentru că eram fără experiență cu o elevă nevăzătoare. Însă este eleva ideală, un om minunat, foarte caldă, un muzician extraordinar, un om talentat, dornică să facă muzică, dornică de a învăța lucruri noi. Nu spune niciodată NU, ci doar ”să vedem, să încerc”. Ce-și dorește un profesor mai mult decât atât? Are o ureche și un auz absolut, o acuratețe vocală, o memorie fantastică. Pentru noi, cei care vedem, e greu de înțeles cum procedează ei, nevăzătorii. Ea reține piesele ascultând, are programe speciale, este pricepută în tehnologie. Trebuie să știți că ea este la un liceu normal, nu la un liceu pentru nevăzători. Ea ține pasul cu toată lumea”, a dezvăluit Dana Bartzer.

Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita...
FOTO. Mădălina Ghenea i-a zăpăcit cu apariția ei într-o rochie transparentă. Ce au văzut invitații
Criza auto 2026: Furnizorii români se orientează spre apărare, firme din ecosistemele Dacia sau Mercedes-Benz