Categorii: Monden Stiri externe Vedete internationale

VIDEO / Cântăreața Adele lansează o nouă piesă, după șase ani

Celebra cântăreață britanică Adele, în vârstă de 33 de ani, lansează o nouă piesă. Artista a publicat marţi în mediul online un fragment din videoclipul unei noi melodii, intitulată „Easy On Me”, care va fi lansată luna aceasta, în data de 15 octombrie. Este prima piesă după albumul „25” lansat în 2015 şi premiat cu trofeul Grammy.

Adele este una dintre cele mai de succes artiste de pe scena muzicală internațională. Aceasta a cucerit publicul din toată lumea cu melodii precum „Hello” şi „Someone Like You”.

Marți, Adela a publicat, pe contul său de Twitter, un fragment din videoclipul unei noi melodii – ”Easy On Me”, prima după albumul „25” lansat în 2015 şi premiat cu trofeul Grammy, transmite Agerpres. „Easy On Me – 15 octombrie”, a menționat Adele în dreptul videeoclipului alb-negru.

ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Adele a început să cânte de la vârsta de patru ani

Adele s-a născut la 5 mai 1988, în Tottenham, Marea Britanie. A început să cânte de la vârsta de patru ani, în copilărie fiind influenţată de muzica formaţiei britanice Spice Girls. Adele a mărturisit că şi-a dorit să devină cântăreaţă încă de la 13 ani, după ce a fost la unul dintre concertele lui Pink şi a fost impresionată de show-ul acesteia.

La vârsta de 16 ani Adele a absolvit Şcoala ”BRIT” din Selhurst, Croydon (Londra), unde le-a avut colege de clasă pe Leona Lewis şi Jessie J. La 16 ani a lansat prima piesă, ”Hometown Glory”, care a ajuns până pe locul 19 în topul single-urilor din Marea Britanie, iar primul material discografic – ”19”, l-a lansat în anul 2008.

FOTO: Hepta

FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru