Categorii: Politica Știri Stiri externe Viral

Un rus arestat la manifestațiile anti-război a primit la secția de poliție ordinul de a se înrola în armată. Care este pedeapsa pentru cei care refuză recrutarea

Mii de manifestanți împotriva războiului și a mobilizării militare parțiale anunțate de autorități au ieșit miercuri în stradă în toată Rusia, inclusiv în capitala țării, pentru a-și arăta nemulțumirea. Poliția a făcut zeci de arestări, iar la Moscova, un bărbat a primit mai mult decât atât. Soția acestuia a povestit pentru Mediazona că, în timp ce se afla la secția de poliție, a primit un ordin de înrolare. „Soțul meu a fost reținut în Arbat, dus la secția de poliție din Sokolina Gora și acolo i-au emis un ordin de înrolare. El a semnat-o.”,

La 21 septembrie, după o lungă pauză, în Rusia au izbucnit din nou manifestații masive împotriva războiului. Acestea au fost declanșate de anunțul de mobilizare. Au avut loc arestări în 39 de orașe; cel puțin 1.310 persoane au fost reținute. Poliția a fost violentă; în mai multe orașe, jurnaliștii au fost reținuți.

În unele secții de poliție din Moscova, cei reținuți în timpul protestelor anti-mobilizare din 21 septembrie au primit citații pentru a se prezenta la birourile de înregistrare și înrolare militară, afirmă proiectul pentru drepturile omului OVD-Info, potrivit publicației Mediazona.

Un membru al partidului Yabloko a publicat o fotografie cu o citație

Citațiile au fost înmânate deținuților la mai multe secții de poliție din oraș. Kirill Goncharov, membru al partidului Iabloko, a publicat o citație dată unuia dintre protestatari la departamentul de poliție din districtul Mozhaisky.

Purtătoarea de cuvânt a grupului OVD-Info, Maria Kuznetsova, a declarat pentru CNN, că în cel puțin patru secții de poliție din Moscova, unii dintre protestatarii arestați au fost recrutați direct în armata Rusiei.

”Soțul meu a primit un ordin de înrolare”

Soția unuia dintre cei reținuți la secția de poliție din districtul Sokolinaya Gora a declarat pentru Mediazona că soțul ei a primit personal o citație de la comisarul militar.

„Soțul meu a fost reținut în Arbat, dus la secția de poliție din Sokolina Gora și acolo i-au emis un ordin de înrolare pentru mâine (n.r. azi, 22 septembrie). El a semnat-o.”, a declarat Valeria pentru Mediazona.

Valeria a declarat pentru Mediazona că soțul ei a fost eliberat din arestul poliției. „Comisarul i-a înmânat personal citația. I-au spus că nu poate refuza deoarece este cetățean al Federației Ruse și este obligat să se prezinte mâine (n.r. azi, 22 septembrie) la comisariat”.

Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media

Pedeapsa pentru cei care refuză recrutarea este de 15 ani de închisoare

Până în prezent, se știe că a fost deschis un singur dosar penal: în Ekaterinburg, o tânără a fost acuzată de art. 318 din Codul penal (violență împotriva unui ofițer de poliție). În multe orașe, reprezentanții apărării nu au fost admiși să vadă deținuții.

Guvernul rus a transmis că pedeapsa pentru cei care refuză recrutarea este de 15 ani de închisoare. Din cele peste 1.300 de persoane reținute la nivel național, peste 500 se aflau la Moscova și peste 520 la Sankt Petersburg, potrivit OVD-Info.

De la sfârșitul lunii februarie, când armata rusă a invadat Ucraina, Vladimir Putin și alți înalți oficiali au reiterat că “operațiunea militară specială” își va urma cursul fără mobilizare. Planurile pentru o preluare rapidă a Ucrainei s-au dovedit însă nesustenabile, iar până în septembrie, forțele armate ucrainene au preluat inițiativa și au lansat o contraofensivă de succes.

La începutul săptămânii, autoritățile pro-ruse din teritoriile ocupate și din republicile nerecunoscute din Donbass au anunțat că vor organiza referendumuri cât mai curând posibil pentru a deveni parte a Federației Ruse. Duma de Stat a Rusiei a introdus rapid sancțiuni penale pentru jaf și predare și a înăsprit pedeapsa pentru părăsirea unei unități militare. În dimineața zilei de 21 septembrie, președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială.

Rusia are nevoie de 300.000 de soldați mobilizați

Potrivit autorităților, statul are nevoie de 300.000 de soldați mobilizați, care să posede experiență și specializare militară “relevantă”. Dar informațiile despre numărul și criteriile de selecție a celor care vor fi mobilizați se află într-o parte secretă, nepublicată, a decretului. În plus, documentul nu menționează că mobilizarea este “parțială” și o numește pur și simplu “mobilizare”. Unde și când se va încheia aceasta rămâne neclar.

 

 

FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Share
Publicat de
loredana.dinu
Tags: arestare manifestațiile anti-război Maria Kuznetsova ordin de înrolare ordinul de a se înrola în armată pedepsa proteste putin recrutare refuz valeria