Categorii: Monden Vedete Romania

Transformarea prin care a trecut Elena Ionescu. ”Aproape că nu te-am cunoscut, ai slăbit frumos”

Elena Ionescu și-a surprins admiratorii cu felul în care arată acum. Vedeta a slăbit, lucru pe care l-a remarcat toată lumea.

Cântăreața Elena Ionescu s-a reapucat de sport și rezultatele încep să se vadă. În cea mai recentă fotografie pe care aceasta a făcut-o publică în mediul online, artista pare mult mai slabă, după cum au remarcat și prietenii ei virtuali.

”După o perioadă lungă de timp am reînceput antrenamentele de tonifiere și menținere! Îmi era dor, însă organismul nu mi-a permis până acum după toată experiența Survivor când corpul meu a suferit câteva schimbări și a avut nevoie de refacere și odihnă! Sunt fericită!!! Sportul face parte din viața mea de ani buni! Acum mă simt foarte bine când văd că organismul meu reacționează și eu mă simt mult mai pozitivă!?”, le-a împărtășit  vedeta celor care îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare.

”Felicitări, aproape că nu te-am cunoscut, ai slăbit frumos”, ”Superbă și frumoasă, arăți bine”, ”Nu ești tu, erai mai frumoasă cu forme”, ”Nu îți stă bine așa slabă”, ”Vai, Andrei Duban, uite că a slăbit Elena”, au fost câteva dintre comentariile internauților.

Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Elena Ionescu a câștigat ”Survivor România”

Elena Ionescu a câștigat competiția ”Survivor România”, filmată în Republica Dominicană și transmisă de Kanal D. Aceasta a ieșit învingătoare în urma voturilor primite de la telespectatori. În finală, Elena Ionescu s-a întrecut cu trei concurenți din echipa Războinicilor: Lola, Emanul și Iancu Sterp.

E divorțată și are un băiețel

Elena Ionescu a fost căsătorită cu Dragoș Stanciu, împreună cu care are un băiețel, Răzvan. După separarea de soț, Elena Ionescu își crește singură copilul. Într-un interviu, aceasta a explicat ce eforturi a făcut ca relația să funcționeze, dar a mărturisit și în ce relații a rămas cu fostul partener de viață.

”Femeile fac multe concesii atunci când vor ca copiii lor să crească cu ambii părinţi.Eu am luptat, tot ce a ţinut de mine am făcut, dar de cealaltă parte nu s-a întâmplat acest lucru. Tot ce a ţinut de mine şi de dorinţa mea de a rămâne împreună, ca o familie, am făcut”, a spus Elena Ionescu.

”Amiabile. Sper să nu ne deranjăm niciodată vieţile. În afară de grija pe care i-o purtăm fiului nostru, între noi nu mai există nimic şi nu va mai exista niciodată. Îi doresc să fie sănătos, pentru că este tatăl copilului meu”, a încheiat cântăreața.

Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate