Categorii: Monden Vedete Romania

Tavi Colen, declarație dură la adresa lui Alin Oprea și a fostei sale soții. ” Mi-au furat şi numele. Am și martori”

Tavi Colen a făcut o declarație categorică la adresa lui Alin Oprea, fostul său coleg din trupa Talisman, și a fostei partenere de viață a acestuia, Larisa.

Cântărețul Tavi Colen a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute despre fostul său coleg din trupa Talisman, Alin Oprea, și despre ex-partenera de viață a acestuia, Larisa. Tavi Colen a făcut acuzații dure la adresa celor doi, pe care îi acuză că au furat numele trupei Talisman și l-au înregistrat la OSIM, el fiind, de fapt, cel care a ales numele formației.

”După un spectacol la Buzău, a cunoscut-o pe fata asta. Am crezut că este vorba despre o fană, şi atât. Numai că după o vreme m-am trezit cu ea în casă. Şi n-a mai plecat. Ştiţi că acum câţiva ani a mai fost un scandal, când nu mi-am mai vorbit cu Alin. Iar Larisa a afirmat atunci că mâncam la ei şi-mi spăla chiloţii. A uitat să spună însă că oalele erau ale mele. La fel şi maşina de spălat în care îmi puneam chiloţii. Apoi a încercat să acapareze tot. Să o facă pe managerul trupei.

Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Mi-au furat şi numele. „Talisman” pe care l-am dat eu, într-o cameră de cămin studenţesc. Am martori. Ei l-au înscris la OSIM pe numele lor. Atunci m-am enervat şi am pus trei condiţii, ca să mai cântăm împreună: să nu mai bea înainte de spectacole, să nu mai vină niciodată nevastă-sa la spectacolele noastre şi să-mi dea numele de „Talisman” înapoi. Mi-a închis telefonul când i-am spus astea. De atunci nu ne-am mai vorbit”, a explicat Tavi Colen pentru retetesivedete.ro.

Tavi Colen nici nu vrea să audă de reunirea trupei Talisman

Recent, Alin Oprea susținea că și-ar dori să reoia colaborarea cu Tavi Colen, fostul său coleg din formația Talisman. Tavi Colen nici nu vrea să audă de așa ceva.

„Nici nu se pune problema să ne mai reunim! Niciodată! Nici măcar pentru un singur concert aniversar. Îmi este foarte bine acum. Mi-am găsit echilibrul lângă soţia mea şi trupa pe care am clădit-o. „Talisman”, aşa cum ne ştiaţi, nu va mai fi niciodată”, a mai declarat Tavi Colen pentru sursa citată.

Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP