Categorii: Monden Vedete Romania

Ștefan Stan și-a făcut implant de păr. Procedura a durat șapte ore

Cântărețul Ștefan Stan și-a făcut implant de păr în urmă cu șapte luni, la o clinică din Cluj.

Ștefan Stan are foarte mare grijă de imaginea lui. Artistul și-a făcut, în noiembrie 2019, implant de păr la o clinică din Cluj. Acesta a fost al treilea implant de păr făcut de cel care a fost primul câștigător de la ”Vocea României”.

Ștefan Stan a explicat că procedura a durat șapte ore și i s-au implantat 4.500 de fire de păr.

“Eu nu am fost foarte mulțumit după primele intervenții, părul mi-a căzut, bineînțeles, și din cauze genetice, și nu prea mai aveam așa încredere în procedura asta, însă l-am întâlnit pe Mihai Motora de la Cluj, care acum îmi este și prieten. El a știut ce fel de fire de păr să folosească, a verificat întâi calitatea și evaluează apoi rezistența fiecărui fir în timp. Am văzut cazurile rezolvate de el, pacienți cu podoaba capilară deasă la mulți ani după intervenție.

La mine, procedura a durat cam șapte ore, nu am simțit nimic, m-am uitat la filme în timp ce, în spatele meu, medicul și echipa sa munceau de zor. De vreo șapte luni mi-am făcut procedura și, după cum se poate vedea și prin poze, am un păr foarte des și crește destul de repede. L-am tuns de câteva ori la o stilistă pricepută, pentru că e important și să știi să tunzi un păr realizat prin implantare”, a explicat Ștefan Stan, potrivit click.ro.

Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri


Ștefan Stan urmează să devină tătic

Ștefan Stan s-a căsătorit cu Simona în luna noiembrie a anului trecut. Acum, artistul urmează să devină tătic.

Partenera lui de viață a povestit, la emisiunea ”teo Show”, de la Kanal D, cum a fost momentul în care a aflat că este însărcinată.

“Fiind cu piciorul în ghips, l-am rugat să meargă la farmacie să cumpere un test de sarcină. Apoi a mers până afară să plimbe câinele. Când s-a întors, plângeam în baie”, a spus Simona, soția lui Ștefan Stan.

”Era irascibilă, nu înțelegeam ce se întâmplă. I-am luat un test de sarcină și când m-am întors acasă, ea plângea. M-am speriat, nu înțelegeam ce s-a întâmplat”, a povestit și Ștefan Stan.

FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”