Cântăreața Theo Rose, pe numele său real Theodora Maria Diaconu, și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu. Artista, în vârstă de 24 de ani,a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat din cauza anxietății. ”Nu sunt complet vindecată. Mai am episoade, dar mult mai blânde, pe care știu cum să le tratez acum”, a mărturisit artista.
Theo Tose a vorbit despre problemele sale cu anxietatea în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva.
”A început în momentul în care un buton a fost apăsat. Acel buton a apărut în copilărie, când se construia această fată, Theodora, cu bune și cu rele. Butonul e unul de panică și fix asta generează atunci când retrăiesc acea frică. Într-un moment al vieții, acum trei ani, m-am simțit lăsată deoparte, neînțeleasă și părăsită. N-am știut încotro s-o apuc și nici nu nimerisem chiar bine, într-un proiect care apasă constant „butonul”, așa că mintea mea a creat niște situații mult mai grave decât erau, de fapt. Anxietatea este o problemă cu care nu ai cum să te joci”, a spus cântăreața.
Theo Rose a explicat și cum a reușit să depășească problemele de anxietate cu ajutorul terapiei: ”Psihoterapia e minunată. Cred că este foarte important, în schimb, să găsești persoana potrivită pentru tine. Psihoterapeuta mea, căreia îi mulțumesc cu Cerul și cu Pământul, m-a înțeles, mi-a pus întrebările potrivite și a simplificat noțiunea de anxietate pentru mine. Din momentul în care anxietatea nu m-a mai speriat și a devenit un episod firesc al vieții mele, am reușit să o controlez”.
”Nu sunt complet vindecată. Mai am episoade, dar mult mai blânde, pe care știu cum să le tratez acum. Le las să existe și urmăresc cu atenție tot, ca să înțeleg ce vor ele să îmi transmită. În general, anxietatea este o reacție a organismului la ceva din mediul care te înconjoară, cu care nu ești într-o bună conexiune”, a încheiat ea.
Theo Rose și nepotul lui Nea Mărin, Alex, formează un cuplu de mai bine de patru ani.
Întrebată dacă a fost cerută de soție, Theo Rose a răspuns: ”Alex e la muncă… da nici nu visez la chestia asta. Se întâmplă lucruri în viața mea, nu știu dacă asta m-ar face fericită acum. Suntem bine, viețile noastre personale, profesionale sunt OK, nu stau acum să-mi fac planuri, că n-am timp. Dacă o fi o perioadă în care să meargă așa și așa cu muzica, o să zic hai să mai facem și noi un eveniment”.