Categorii: Monden Vedete internationale

FOTO / Ea e una dintre cele mai frumoase actrițe din Turcia. Ozge Yagiz poate fi văzută în serialul ”Jurământul”, difuzat de Happy Channel

Ozge Yagiz are 23 de ani și este una dintre cele mai frumoase și mai apreciate actrițe din Turcia.

Actrița Ozge Yagiz este una dintre cele mai fermecătoare apariții din serialele turcești. La 23 de ani, vedeta este în mare vogă și impresionează cu fiecare apariție a sa. Este superbă și atrage atenția prin delicatețea și eleganța sa. Ozge Yagiz a reușit să cucerească inimile publicului cu rolul Reyna din serialul ”Jurământul” (n.r. Yemin), difuzat în România de postul de televiziune Happy Channel. Serialul se află la cel de-al treilea sezon, însă Ozge Yagiz a decis să plece din producția respectivă după două sezoane.

Ozge Yagiz s-a născut pe 10 aprilie 1997, în Istanbul, Turcia. Aceasta e absolventa Universității Başkent unde a studiat științele comunicării. După ce și-a descoperit dragostea pentru actorie, Ozge Yagiz a studiat a la No10Studios. Astfel, în 2017, ea și-a început cariera de actriță. Ozge Yagiz a devenit faimoasă pentru rolurile din “Adını Sen Koy” și “Jurământul”. La cei 23 de ani ai săi, averea netă estimată este de 2 milioane de dolari.

Ozge Yagiz se iubește cu partenerul ei din serialul ”Jurământul”

Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

În ceea ce privește viața personală, Ozge Yagiz formează un cuplu cu actorul turc Gokberk Demirci, în vârstă de 31 de ani. Gokberk Demirci este nimeni altul decât partenerul ei din serialu ”Jurământul”, unde a interpretat rolul Emir Tarhun.


Ozge Yagiz și Gokberk Demirci se pregătesc de căsătorie. Actorul a cerut-o de soție pe fermecătoarea Ozge Yagiz în noaptea de Revelion.

După plecarea din serialul ”Jurământul”, Ozge Yagiz a avut un alt proiect TV, în care a jucat rolul principal. Este vorba despre serialul „Sol Yanim”. Însă serialul respectiv nu s-a bucurat de succesul scontat. Din cauza audiențelor mici, serialul „Sol Yanim” a fost anulat zilele trecute, după numai 12 episoade.

FOTO: Facebook Ozge Yagiz

FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important