Oana Zăvoranu a făcut declarații uluitoare despre relația pe care a avut-o cu mama sa, Mărioara.
Mărioara Zăvoranu, mama Oanei Zăvoranu, a încetat din viață în data de 17 aprilie 2015. Oana Zăvoranu și mama sa au avut o relație extrem de tensionată.
La podcastul lui Cătălin Măruță, Oana Zăvoranu a făcut declarații neașteptate despre mama sa. ”Nici vorbă de băgat în pământ. Problemele mamei de sănătate nu au avut nicio legătură. De altfel, diagnosticul mamei a fost insuficiență renală. Insuficiența renală și speticemia nu au nicio legătură cu ce s-a spus. Scandalul cu mama a început în 2000, când mi-am dat seama că am ceva ce de fapt nu am. Am semnat la notar ceva, ca primarul, în spiritul încrederii pe care l-am avut în mama”, a spus Oana Zăvoranu, potrivit spynews.ro.
”Mama era strângăreață. Te înțelegeai bine cu ea până la bani. Îi era frică că, dacă aș avea partea mea de moștenire, nu știu ce s-ar fi întâmplat cu ea. Mă gândesc că un anturaj prost i-a băgat în cap prostii, pentru că nu exista așa ceva. Eu aveam atâta procent, ea atâta procent, puteam trăi împreună fericite. Viața m-a învățat că banul este ochiul dracului. Ce am trăit eu știu eu, viața a demonstrat că nu am mințit-o. Eu nu am vrut niciodată milioane, am vrut să simt că fac parte dintr-o familie bună, cu bani”, a mai spus Oana Zăvoranu.
Oana Zăvoranu a făcut dezvăluiri și despre ultima întâlnire pe care a avut-o cu mama sa, la spital. Mărioara Zăvoranu nu a vrut să se împace cu fiica sa. ”Ultima oară când m-a chemat mama la spital, m-am dus. Eu, având un suflet bun, băi, deși nu vorbeam cu ea, cum m-aș simți dacă vreodată s-ar întâmpla ceva și nu mă duc când mă cheamă mama mea pe patul de spital, fapt pentru care am dat curs. Lucrurile erau nasole rău între noi, dar mi s-a părut de neconceput. Mama singură se certa cu mine, iar eu tot timpul am încercat să mă împac cu ea. Bună, rea, era mama. Ghinionul a fost ca mama nici până în ultimul nu-și dorea să se împace cu mine, pentru că banii au fost mai importanți”, a adăugat Oana Zăvoranu, conform sursei mai sus-menționate.
”Nu mi-a oferit liniște că am văzut-o în ultimele clipe. Aș fi preferat să rămân cu altă imagine, nu cu ea din ultimul moment. Ne-am despărțit supărate rău. Chiar supărate rău. La modul că eu mi-am smuls lavariera și am spus gata. Poate că am făcut cea mai mare greșeală că m-am dus, poate că nu trebuia. La o săptămână a murit. În sufletul meu s-a produs o ruptură iremediabilă a ultimului moment în care eu am văzut-o pe mama în viață”, a încheiat aceasta.