Categorii: Monden Vedete Romania

Oana Cuzino: ”Am știut dintotdeauna că voi fi medic”

Vedeta de televiziune Oana Cuzino a vorbit despre cariera sa. Acesta a explicat cum a ales să se facă medic.

Oana Cuzino este cunoscută telespectatorilor din postura de realizatoare și prezentatoare a emisiunii ”Ce se întâmplă, doctore?”, de la postul de televiziune Pro TV. Vedeta este medic de profesie. Despre cum a ales medicina a vorbit Oana Cuzino într-un interviu pe care l-a acordat revistei Viva.

”Am știut, dintotdeauna, că voi fi medic, mi-au plăcut biologia, biochimia, fizica, însă este adevărat că Dragoș, fratele meu puțin mai mare, cu aproximativ 4 ani, a fost deschizătorul de drumuri. Ca proaspată liceană, m-a impresionat lumea studenților la Medicină, extrem de simpatici, deștepți, cu preocupări speciale, nu numai academice, dar și în alte domenii de cultură, sport, cu hobby-uri diverse.

Pe lângă atracția pentru o profesie vocațională, nobilă, care îmi va permite să ajut, m-a atras faptul că aveam să fiu toată viața printre colegi și oameni speciali, din mai multe puncte de vedere, fapt care s-a și confirmat ulterior. La rândul meu, m-am bucurat de colegi speciali”, a declarat Oana Cuzino pentru sursa mai sus-menționată.

Cătălin Măruță dă vestea momentului: 'Rămân implicat în Pro TV'
De ce a murit jurnalista Nicoleta Drăgușin + Simptomele bolii care a răpus-o

De ce a ales geriatria

Vedeta de televiziune a explicat și de ce a ales domeniul geriatrie. Aceasta a fost inspirată de Ana Aslan.

”M-a inspirat, încă din copilărie, Ana Aslan, care, la acea vreme, era singura personalitate medicală autentică, cu descoperiri originale recunoscute pe plan mondial, o veritabilă vedetă a lumii științifice, cu personalitate, discurs și activitate impresionantă.

M-am documentat asupra carierei sale, și asta m-a convins că lupta împotriva îmbătrânirii este un domeniu insuficient exploatat, extrem de comprehensiv și care vede viața omului în ansamblu, căci presupune ca încă din tinerețe să fii vigilent cu organismul tău și să aplici permanent corecții ce duc la maximizarea resurselor tale biologice”, a mai spus Oana Cuzino.

Campioana, apariție îndrăzneață la 50 de ani: „Cine e mămica voastră?”
Diana Munteanu a stârnit controverse după ce a apărut în costum de baie în zăpadă: „ Cum să te filmezi așa?”
Interviu exclusiv | Românca ce poate deveni prima femeie din Formula 1: „Sunt singura din clasamentul FIA”