Categorii: Monden Vedete Romania

Monica Bârlădeanu și-a găsit alinarea în credință. ”Aplicasem să-mi iau și atestatul de profesoară de religie”

Monica Bârlădeanu a explicat cât de mult i-a schimbat viața credința. Actrița a făcut mărturisiri de suflet.

Monica Bârlădeanu a fost invitată în platoul emisiunii ”Vorbește lumea”, unde a făcut dezvăluiri de suflet. Vedeta a explicat cum și-a găsit alinarea cu ajutorul credinței.

Monica Bârlîădeanu a mărturisit că abia în ultima vreme a reușit să se apropie de Dumnezeu.

”Îmi găsesc multe ancore în credință. Absolut toată lumea are o formă de căutare spirituală. Toată lumea simte să se ancoreze sau să se echilibreze într-un fel. Asta e o nevoie pe care am avut-o și eu.

Am avut foarte multe căutări și aș putea să spun acum vreo 20 de ani căutările astea mă țineau foare departe de Dumnezeu așa cum îl percep acum. Cred că momentul în care se încarcă conștiința cu foarte multe lucruri, de acolo pleacă problema, când nu reușești să ierți. Sunt lucruri care te apasă…

Eu nemergând la biserică decât la nunți, botezuri și alte asemenea ceremonii mondene, de vreo 20 de ani, deși am șase preoți în familie… Eu, la Liceul Pedagogic, când aveam 17-18 ani, aplicasem să-mi iau și atestatul de profesoară de religie”, a spus actrița.

Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Spovedania i se părea un lucru înspăimântător

Actrița a dezvăluit că o perioadă i-a fost teamă să se spovedească din cauza unei experiențe pe care o trăise cu ani în urmă.

”Am simțit nevoia să mă spovedesc, lucru care mi se părea absolut înspăimântător pentru că avusesem o experiență cu vreo 20 de ani în urmă în care dăduse cineva cu mine de pământ și mi s-a părut așa destul de descurajant. Însă când urlă ceva în tine că vrei să descarci, aproape că nu te mai interesează dacă celălalt o să te judece. Efectiv m-am dus și m-am spovedit la un preot de sătuc, unde am nimerit. Eu cred că el nu a știut vreodată cine sunt. El nu m-a judecat nicio secundă, el doar m-a ascultat”, a mai povestit Monica Bârlădeanu.

Cum și-a găsit duhovnic

Monica Bârlădeanu a povestit și cum a reușit să-și găsească un duhovnic.

”Mai departe s-a întâmplat să îmi doresc un duhovnic adevărat. A venit în cel mai neașteptat mod. Anul trecut, în august, m-am dus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. N-am ieșit din biserică și un bărbat a intrat în biserică și m-a întrebat ce fac. Am spus că vreau să mă spovedesc. Și el mi-a spus să-l aștept să se schimbe că mă spovedește. El mi-a devenit duhovnic. Și e potrivit. Blândețea lui și felul lui m-au ajutat…”, a completat vedeta.

FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?