Categorii: Monden Vedete Romania

Loredana Groza și Ștefan Bănică Junior,despre cel de-al zecelea sezon “Next Star”. ”Generația născută în acest mileniu este incredibilă!”

Talent show-ul ”Next Star” revine, sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, cu un nou sezon și cu cei mai talentați copii ai României.

Începând din 22 mai, în fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, copii curajoși și talentați, care îi vor surprinde cu abilități uimitoare. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

”Am primit cu mare bucurie vestea că începem difuzarea celui de-al zecelea sezon Next Star, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. Ca mai toate producţiile tv, şi proiectul nostru a avut de suferit în timpul pandemiei, am fost nevoiţi să întrerupem filmările, însă ne bucurăm să spunem că avem un sezon de 10. Nu mai este nevoie să vă spun că m-am lăsat şantajată emoţional, pentru că, până la urmă, cine poate rezista în faţa copiilor? Dar asta este frumuseţea acestui show, copiii sunt inventivi, iar generația născută în acest mileniu este incredibilă! Au o imaginație nebună! Abia aştept să le arătăm celor de acasă cum stăm în 2021 cu pepiniera românească de talente. E o ipostază inedită pentru mine, vă aștept cu mare drag la Next Star. Să vă pregătiți pentru ceva incredibil de frumos!”, a mărturisit Loredana Groza.

Şţefan Bănică: „E un show plin de energie, de umor involuntar!”

Și Ștefan Bănică Junior a făcut declarații despre noul sezon al emisiunii ”Next Star”.

Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar...
Mutare-bombă la Antena 1. Cătălin Măruță o înlocuiește pe Denise Rifai la Furnicuțele. Prima reacție

“De când mi-am început cariera, m-am bucurat mereu să fiu în preajma copiilor, care îţi dau o energie aparte. Ei încă nu ştiu să mintă, să trişeze, sunt naturali. Chiar dacă sunt învăţaţi să facă într-un anumit fel, rămâne acea naturaleţe, au acea candoare, pe care, la o vârstă fragedă, nu o pot ascunde. La Next Star am văzut o mulţime de copii extrem de talentaţi în diferite ramuri, unii dintre ei făcând performanţă încă de la 4-5 ani. Acest sezon a fost filmat o parte anul trecut, oprit din cauza pandemiei, iar cealaltă parte anul acesta. E interesant de văzut, pentru că, între timp, copiii au mai crescut. Si 1 an se vede. După un an am văzut diferenţa la cei pe care îi jurizasem anul trecut. Una peste alta, e un show plin de energie, de umor involuntar, iar eu m-am simţit ca peştele în apă alături de colegii mei, Loredana şi Dorian Popa”, a declarat Ştefan Bănică Junior.

Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 vor vedea începând de sâmbătă, 22 mai, de la ora 20:00, în cel de-al zecelea sezon ”Next Star”, prezentat de Dan Negru.

„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i