Lidia Buble și-a deschis sufletul într-un interviu. Aceasta a scos la iveală lucruri mai puțin știute despre ea.
Cântăreața a fost întrebată, în cadrul unui interviu pentru alistmagazine.ro, cum ar ilustra dragostea într-o fotografie.
”Familia mea, cu siguranță. Pentru mine, familia este totul și, da, cu siguranță aceasta ar fi fotografia. Cred că spune totul. Arată dragostea în cea mai pură formă a ei”, a declarat artista.
Vedeta a mărturisit că dacă i-ar trimite persoanei iubite un mesaj care să conțină numai imagini acesta ar cuprinde fotografii cu locurile în care ea și-ar dori să meargă împreună.
”I-aș trimite câteva poze din telefon cu noi doi și apoi aș căuta pe Google tot felul de locuri în care mi-aș dori să ajung împreună cu persoana respectivă”, a mai spus ea.
Lidia Buble a afirmat că își face rar selfie, dar atunci când se întâmplă este înnebunită să facă foarte multe, pentru a avea de unde alege pentru a posta pe rețelele de socializare.
”Îmi place să fac selfie-uri, dar sunt rare zilele în care fac astfel de fotografii. Dar când mă apuc, trebuie să recunosc că fac foarte multe, pentru că mă hotărăsc foarte greu când trebuie să fac o postare pe pagina mea de Instagram, așa că fac în jur de 30-40 de selfie-uri când trebuie să postez”, a explicat cântăreața.
De asemenea, Lidia Buble a dezvăluit că îi place să fie fotografiată dimineața, când este nearanjată.
”Îmi place să fiu surprinsă și cel mai mult îmi place să fiu fotografiată dimineața. Știu că pare ciudat și că femeile tind să se ascundă când se trezesc ciufulite, cu ochii puțin umflați, cu fața ”șifonată”… Mie cred că atunci îmi place cel mai mult să fiu fotografiată”, a completat artista.
Lidia Buble și Răzvan Simion și-au spus adio după o relație de cinci ani. Cel care a făcut anunțul a fost chiar prezentatorul matinalului de la Antena 1. Răzvan Simion ar fi fost cel care a decis să pună capăt poveștii lor de dragoste.
”Răzvan e pionul principal în cariera mea și vreau să-i mulțumesc că șă-n ziua de azi mă sprijină și mă ajută să evoluez. Suntem doi oameni maturi care știm să diferențiem partea sentimentală de partea de afaceri.
Mă așteptam să fiu mult mai bombardată cu întrebări despre acest subiect, dar lumea știe că am fost mereu discretă și, doamne ajută, nu a fost cum îmi imaginam”, a declarat Lidia Buble în cadrul unui recent interviu.