Categorii: Monden Vedete Romania

Jador, în cârje la ”Survivor România”. ”Și stomacul, si spatele, și piciorul, nu mai știu ce urmează”

Jador a revenit alături de echipa sa la emisiunea ”Survivor România”. Artistul și-a făcut apariția în cârje.

Jador este unul dintre concurenții din echipa Faimoșilor de la ”Survivor România”Acesta a lipsit în ultima vreme din competiție, din cauza unei accidentări pe care a suferit-o pe unul dintre traseele de concurs. Joi seaara, Jador a revenit alături de echipa sa, însă a venit în cârje. ”Jador se alătură Faimoșilor, după ce a primit acordul medicilor să-i susțină de pe bancă”, a spus prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel.

„Am câteva probleme. Eu am cerut doctoriță, să nu-l mai văd pe Theo niciodată. Și stomacul, și spatele, și piciorul, nu mai știu ce urmează. Nu vă duceți la spital, stați între patru pereți, singuri, cu un gardian care nu știe engleză. Mi-a fost dor de colegii mei și vreau să le mulumesc că și-au făcut griji pentru mine, îmi cer ietare de la Musty, că am fost nesimțit cu el”, a spus Jador după revenirea pe banca Faimoșilor.

Ce a declarat tatăl lui Jador după ce a aflat că artistul se întoarce în concurs

Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult

Tatăl lui Jador, Romeo, a făcut declarații după ce a aflat despre revenirea la ”Survivor România” a fiului său.

„Asteptam cu sufletul la gura pentru ca noi nu stim nimic din ce s-a intamplat, doar am văzut că va reveni în echipa Faimoșilor. El lipseste din cadru si pentru noi e grav că nu stim ce se intampla cu el. Nu stiu exact cauza accidentarii lui Jador, dar ce pot să spun este ca, oricat de grav ar fi, numai sa nu ii dea doctorul acceptul să intre in concurs… Dar dacă medicul îi dă acceptul să intre, o să își dea toată silința. Problema e ca acolo in concurs nu îi place să piardă, eu îl știu. El mereu vrea să câștige. El e asa de ciudos pe el cand nu reușește sa castige, incat a doua oară dă mai mult pe traseu”, a declareat tatăl lui Jador, potrivit wowbiz.ro.

”Din cauza loviturii ar putea sa fie mai incet pe traseu. Dar daca e reparabila, sa nu se resimta, Jador da tot ce are mai bun. Pierde un punct, dar e imposibil sa nu il castige pe al doilea. Sotia a plâns in permanentă din cauza accidentarii, mai tot timpul a fost suparata pentru ca nu stia ce se intampla cu el. Măcar sa-l fi vazut pe o banca… Nestiind nimic sufera foarte mult. Abia astepta in seara asta sa inceapa emisiunea, macar sa stie in ce stare este. Jador a primit mii de mesaje zilnic de la fanii care astepta sa intre in concurs și sa il vada din nou la televizor”, a completat acesta.

 

FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece...
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?