Categorii: Monden Vedete Romania

Ioana Ginghină: ”Prefer să-mi cheltuiesc timpul și banii pe un tratament cosmetic sau să-mi fac părul decât pe o mașină scumpă”

Actrița Ioana Ginghină pune mare preț pe felul în care arată și cum se simte. Vedeta acordă atenție sporită îngrijirii personale.

Ioana Ginghină mărturisește că este dependentă de tratamentele de îngrijire a pielii și a părului.

”Da, recunosc, sunt o fanatică atunci când vine vorba de îngrijirea personală a pielii și a părului și nu spun asta ca să mă scuz sau ceva de genul”, susține vedeta.

Grija pentru felul în care arată o are încă din copilărie, când fiolosea cremele utilizate de mama sa.

”De când eram mică, 13-14 ani, cam așa, îi luam cremele mamei mele și mă dădeam cu ele. Era cutia simplă albastră de la Nivea și acum parcă îi mai simt mirosul.
Ani de zile am avut în geantă acea cutiuță pe care o foloseam pentru buze, mâini și chiar și în jurul ochilor, dacă simțeam nevoia.

Pe corp foloseam, tot de la mama, laptele demachiant Doina, iar măști după plaja, tot așa imi puneam zilnic,din pepene galben sau roșu, în funcție de ce aducea tataia, de la Costinești, când venea cu cotiga (căruță) trasă de măgar, de la câmp.

Acestea au fost primele mele semne că vreau să am o piele frumoasă și să arăt bine. Vorbim de anii 90, da? Voiam de mică să fiu actriță, deci știam că fața mea, tenul meu, va fi cartea mea de vizită”, a povestit Ioana Ginghină pe blogul ei.

”Nu fac aceste lucruri ca să impresionez pe cineva”

Actrița a explicat că preocuparea ei pentru tratamentele de îngrijire nu este pentru a impresiona pe cineva. Ea mai spune că preferă să-și dea banii pe tratamente cosmetice mai debragă decât pe o mașină sau alte lucruri.

Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică

”Nu fac aceste lucruri ca să impresionez pe cineva, nici măcar pe mine.Le fac pentru că imi place, că mă simt bine. Îmi oferă ceva care îmi face mare plăcere și nu de puține ori, aștept cu nerăbdare să merg la salon, chiar dacă nu au trecut decât 2-3 zile de când nu am mai fost.

Da, prefer să-mi cheltuiesc timpul și banii pe un tratament cosmetic sau să-mi fac părul decât pe o mașină scumpă sau un abonament la sală, deoarece aceste lucruri îmi aduc mai multă bucurie.

Aceste creme, produsele și tratamentele „anti-îmbătrânire” pe care mi le pot permite, mă fac să simt că investesc în mine și de aici am mai multă putere și sunt mai încrezătoare în forțele proprii.

Am fost întrebată de foarte multe ori, de ce încerc atât de mult să-mi păstrez tinerețea. Pentru că, de exemplu, tot asta mă face și o mamă mai bună. Nu crezi? Întreab-o pe Ruxi (n.r. fiica ei) cât de veselă și fericită sunt când mă simt bine, când vin de la coafor sau de la mani- pedi.

Scriu asta pentru ca să fie clar, este corpul meu, alegerea mea. Eu decid cât timp și bani cheltuiesc pentru mine”, a completat ea.

Fericită când arată bine

”Eu sunt mai fericită când mi-am făcut părul și ridurile din jurul ochilor mi s-au dizolvat, grație unui mic Botox. Mă simt mai bine când nu am rădăcinile părului nevopsite. Îmi plac băile lungi, în uleiuri esențiale, iar pe față să am întinsă o mască hidratantă.

Toate acestea mă fac să mă simt bine. Este modul meu de a mă întoarce la mine, la dorințele mele, după ce am muncit din greu, și am avut grijă de casa mea, copil, și de tot stresul pe care îl presupune o zi de muncă”, a încheiat vedeta.

 

FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește legea circulației