Categorii: Monden Vedete Romania

Ilona Brezoianu și Șerban Copoț prezintă ”Stand-up Revolution”, la Antena 1

Ilona Brezoianu și Șerban Copoț prezintă Stand-up Revolution, în curând, la Antena 1, prima emisiune televizată de stand-up în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu.

Prezentatorii vor avea sarcina grea de a sprijini și de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre cei patru jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia.

”Stand-Up Revolution este o emisiune foarte tare, prima din România care se adresează strict fenomenului stand-up, vin numai oameni care își doresc cu adevărat să facă asta. Avem parte de un juriu excelent, Teo, Costel, Dan Badea și Vio, practic panteonul stand-upperilor din România! Cine crede că se pricepe la stand-up sigur trebuie să treacă pe aici!”, a spus Șerban Copoț. Sarcina celor doi prezentatori ai emisiunii de la Antena 1 nu este una ușoară, mai ales când concurenții trebuie să urce pe scenă în fața unor nume de referință în stand-up-ul din România. ”Noi încercăm să îi încurajăm, au mari emoții, mai ales că sunt mulți care fac pentru prima dată asta pe o scenă, așa că suntem alături de ei”, a mărturisit Ilona Brezoianu.

Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult

Teo, Vio, Costel și Dan Badea, în juriu

Prezenți pe scenele de stand-up încă de la apariția fenomenului în țara noastră, Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor acum să îi sprijine pe cei aflați la început de drum. Concurenții care vor reuși să îi convingă pe cei patru, au toate șansele să urce apoi pe aceeași scenă cu ei.

Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor căuta de-a lungul audițiilor concurenți mai mult sau mai puțin experimentați, dar sunt mai ales interesați și de capacitatea acestora de a evolua în comedianți recunoscuți pe scenele de stand-up.

Teo, Vio și Costel s-au cunoscut după ce au început să facă stand-up, încă din 2004, iar de atunci au devenit un reper pentru comedianții români. Au susținut, de-a lungul timpului, spectacole în întreaga țară, contribuind la amploarea pe care a prins-o fenomenul stand-up comedy în România. Fenomenul l-a atras ca un magnet încă de la început și pe Dan Badea, care, încurajat de prieteni, a susţinut primul show de comedie într-o cafenea, cu un public format în mare parte din cunoştinţe. O imagine complet diferită față de spectacolele sale care umplu acum Sala Palatului.

FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece...
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?