Actorul George Burcea a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta a făcut primele declarații.
George Burcea, cel care i-a fost partener de viață cântăreței Andreea Bălan, a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Acesta a fost confirmat cu noul coronavirus, în urma efectuării unui test rapid, relatează protv.ro.
George Burcea a mers la spital pentru a efectua un nou test prin metoda RT – PCR, iar apoi s-a izolat în casă, starea lui de sănătate fiind una bună.
George Burcea a efectuat și cel de-al doilea, așteptând în izolare rezultatul acestuia. Acesta și-a anunțat atât membrii familiei, cât și prietenii cu care a intrat în contact în ultimele zile.
”Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viața, cât se poate de rapid”, a declarat George Burcea, conform sursei mai sus-menționată.
4.026 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 172.516, precizează Hotnews.
În ultima zi au fost raportate 75 decese cu COVID-19, iar numărul pacienților la terapie intensivă este de 726.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.838.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.800.912 teste pentru coronavirus. Dintre acestea, 30.325 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
Pe teritoriul României, 17.874 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.155 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 42.079 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.828 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19, dintre aceștia 797 au fost declarați vindecați.