Tania Budi are 54 de ani, da nu își arată nici pe departe vârsta. Arată extraordinar de bine și este într-o formă fizică de invidiat. Despre cum reușește să se mențină atât de bine și să aibă un trrup de nota zece plus a făcut senzuala blondă declarații. Aceasta a mărturisit că nu are un secret anume și doar câteva reguli de la care nu se abate.
Tania Budi este una dintrre cele mai senzuale prezențe din showbiz-ul românesc. Vedceta are o siluetă fără reproș și un trup cu forme impecabile.
Despre ce anume face pentru a fi într-o formă fizică cât mai bună a vorbit Tania Budi pentru revista Unica.
“Sport, pilates, am aparate acasă de urcat trepte, mai multe din astea. La pilates am antrenor personal, iar acasă am niște aparate și mai fac cardio. După ora 18.00 nu mai mănânc, în rest consum orice, dar în cantități nu foarte mari”, a explicat Tania Budi.
Blonda a vorbit și despre stilul său vestimentar, mărturisind că este adepta ținutelor de culoare neagră: “Dressingul meu este dezordonat și negru, sunt fan negru, am mai prins și haine colorate, dar tot cu negrul sunt. Îmi place mult, am și outfituri în diverse culori, dar le port o dată pe an și negru tot timpul”.
Tania Budi a fost dintotdeauna o femeie foarte curtată de bărbați. De-a lungul anilor, aceasta a avut relații cu bărbați celebri din România, însă nu a ajuns niciodată la altar. La postul de televiziune Antena Stars, Tania Budi a vorbit despre viața sa sentimentală și despre căsătorie.
Tania Budi a comentat, înt-un interviu, și despre calitățile pe care ar trebui să le aibă un bărbat ca să-i fie pe plac.
”Cred că sufletul contează cel mai mult. Nici esteticul nu e atât de important, e important, dar în momentul în care întâlnești pe cineva care poate nu e vreun frumos și începi să vezi că lucrurile în comun, comunicarea și energia sunt unde trebuie, nu mai contează…Vulgaritatea nu-mi place și orice gest făcut de genul vorbit tare la telefon… E o anumită lipsă de bună creștere care se vede din felul în care ții furculița. E foarte simplu de văzut. Dacă vorbește și tare și… sunt gesturi grobiene care îți atrag atenția. Spun foarte mult despre educație. Nici eu nu sunt de acord cu părerea celorlați, nu țin cont deloc de ea, numai că îmi place să cred că sunt un om civilizat, care are o conduită totuși mai fină, mai classy. Eu cred că oamenii cu cât sunt mai puternici cu atât iartă mai mult. Iert orice, în schimb n-aș trece peste recidivă. Când recidivează într-o greșeală, deja nu mai e o întâmplare și atunci n-are sens”, a explicat fosta vedetă de televiziune.