Categorii: Monden Vedete Romania

FOTO | Loredana Chivu, o nouă intervenție estetică! Ce și-a „tunat”

Loredana Chivu ar fi apelat din nou la bisturiul esteticianului. Iată ce și-a „tunat” de această dată și ce rezultat a obținut. 

În cele mai recente fotografii postate de Loredana pe o rețea socială, fanii au observat imediat că posteriorul acesteia este mult mai generos. Parcă dinadins, fosta asistentă TV s-a pozat din spate, în ținute care îi scoteau în evidență formele. 

Loredana Chivu, o nouă intervenție estetică

Loredana a povestit, acum ceva timp, la o emisiune TV, ce intervenții estetice a suferit.

Ce a făcut fiul lui Călin Georgescu la scurt timp de la victoria candidatului din turul 1. Ce a decis
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică

„O să spun în premieră câte operații am. Prima operație la sâni mi-am dorit-o că eram complexată că nu aveam. Am avut problemă cu acea operație, s-a infectat și a trebuit să urmeaze o reconstrucție, adică încă trei operații la sâni, până am ajuns să îi am așa. Altă operație este rinoplastia, am făcut-o pentru că nu puteam să respir și eram îngrozită cum o să arate dacă nu umblu și estetic. Restul sunt mici schimbări, injectări, buzele sunt injectate, acum doi ani le-am injectat, am grijă de mine. La fund nu am operație, sunt niște injecții. Ești puțin sedat, fără anestezie totală. Tot timpul am avut un fund bombat, am făcut sală, dar dacă voiam mai mare trebuia să fac exerciții la sală care îmi măreau și picioarele și n-am vrut asta. Am avut noroc că la față nu am avut nevoie, fațete nu am, sunt dinții mei”, a spus vedeta. 

FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește legea circulației