Categorii: Monden Vedete Romania

FOTO. Eugenia Șerban s-a vindecat de cancer. Cum arată actrița la 51 de ani

În urmă cu un an, Eugenia Șerban a fost diagnosticată cu două forme de cancer, ginecologic și la sân. Pentru a-i salva viața, medicii au supus-o unei intervenții de 12 ore. 

Din fericire, actrița a reușit să învingă boala nemiloasă, iar acum se reface. În plus, ea merge la controale lunare și urmează un tratament medicamentos.

Eugenia Șerban a fost diagnosticată pentru a doua oară cu cancer, iar în vara lui 2019 a suferit două intervenții chirurgicale, în mare secret. În urmă cu ceva timp, aceasta se mai luptase cu cancerul la sân.

Eugenia Șerban a împlinit 51 de ani și a învins cancerul

Eugenia Șerban a povestit că în tot acest moment de cumpănă l-a avut alături pe fiul său, care i-a ridicat moralul de fiecare dată. Acum, actrița este mai plină de viață ca niciodată, mai ales că recent a împlinit frumoasa vârstă de 51 de ani și i-a avut alături de toți prietenii săi.

‘M-ar fi doborât psihic dacă aș fi spus atunci în perioada aia că am cancer. Îți dai seama cum apăream în toate ziarele. Nu aș fi rezistat și nu aș fi putut să înving boala. Acum sunt bine, este ziua mea și deja e pelerinaj la mine acasă. Vin prietenii de trei zile să mă sărbătorească. Am gătit non-stop’, a spus Eugenia, pentru Impact.ro. 

'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Și-a aniversat ziua alături de prieteni

Cu toate că a avut de îndurat un tratament dur din cauza cancerului, Eugenia Șerban este mai vioaie ca oricând și arată mai bine ca în tinerețe. Și-a schimbat coafura și radiază de fericire.

‘Mă simt foarte bine, sunt OK și sper sa fiu bine în continuare. Îmi lipsește însă scena. Trebuie să merg la controale din șase în șase luni și să iau pastile vreo cinci ani de acum încolo. În perioada asta am stat în casă, îi gătesc băiatului meu o dată pe săptămână.

Nu operația în sine a fost cea mai grea, practic au fost trei operații într-una. Când am aflat că am cancer atunci a fost șocul mare, m-am gândit la moarte. Am avut norocul că l-am descoperit în fază incipientă. Sfătuiesc oricare femeie să facă controale anuale pentru că e mai bine să-l găsești incipient’, a mai declarat actrița pentru sursa citată mai sus.

FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman