Categorii: Monden Vedete Romania

FOTO / Antonia, mai sexy ca niciodată. Cum s-a lăsat fotografiată vedeta

Antonia s-a afișat mai sexy ca niciodată în fața fanilor săi de pe rețelele de socializare.

În urmă ci câteva zile, Antonia a împlinit 32 de ani, ocazie cu care a postat, pe contul ei de socializare, o fortografie în care apare într-o ipostază provocatoare. Îmbrăcată într-un body de culoare neagră, Antonia a pozat astfel încât să își scoată în evidență atuurile fizice.

Reacțiile internauților au apărut imediat. ”A fost printre primele 10 cele mai frumoase femei din lume! Ce-i al ei ee al ei”, ”Mă mir de nu ți-e rușine”, ”Vai, dar urât mai postezi”, ”Dacă vine Alex acasă și te găsește în poziția asta îți mai face cadou un băiețel”, ”Oh, cât de sexy și frumoasă”, ”Inteleg ca ai 32 e super, dar tu esti absolut superba si arati asta si printr-o poza mai decenta”, ”Cam vulgara și cam agresiva. Ma așteptăm la mai mult stil, clasa”, ”Ar putea să-și facă niște poze mai decente că are copii mărișori”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care Antonia le-a primit de la cei care îi urmăresc activitatea în mediul online.

Antonia are o familie fericită alături de Alex Velea

VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai unite cupluri din showbiz-ul românesc. Au împreună doi băieți, Akim și Dominic. Cântăreața mai are o fiică, Maya, rezultată din mariajul pe care l-a avut cu Vincenzo Castellano. Antonia a adus-o pe lume pe Maya în anul 2010. În 2014, vedeta l-a născut pe Dominic, primul băiat pe care îl are cu Alex Velea, iar doi ani mai târziu a venit pe lume și Akim, al doilea copil pe care artista îl are cu actualul ei partener de viață.Din anul 2013, de când s-a separat de fostul soţ, Vincenzo Castellano, drumurile la tribunal şi lupta pentru fiica lor, Maya, i-au consumat mult timp şi multă energie Antoniei. Aceasta a afirmat că divorțul lor a fost pronunțat.

La rândul lui, Alex Velea a fost și el căsătorit cu Ana Maria. Alex Velea și Ana Maria au început o relație în 2008 și după doi ani au făcut marele pas, căsătorindu-se. Nașii lor au fost nimeni alții decât colega de breaslă a solistului Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea. Din păcate, mariajul lor a început să scârțăie și, patru ani mai târziu, cei doi au divorțat.

Alex Velea a povestit de curând ce s-a întâmplat după ce el și Antonia au confirmat relația și cum au făcut față comentariilor care s-au făcut pe seama lor. „Erau persoanele care vedeau lucrurile alea urât. Că ne-am destrămat unul altuia familiile, că am încercat să ne construim o fericire pe necazul altuia, ceva de genul. Le-am demonstrat că nu este deloc așa. Nu suntem nici primul cuplu care provine din mariaje eșuate, din căsătorii care nu au mers și nici ultimii. Suntem niște oameni care șia-u căutat norocul și fericirea. Până atunci nu am avut probleme, nu s-a zis nimic urât nici de mine, nici de ea. În anul ăla au încercat să ne distrugă cu treaba asta. Nu a mers”, a declarat Alex Velea.

FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR