Categorii: Știri

Fosta prințesă a Qatarului, găsită moartă în casa ei din Spania. Ce spun anchetatorii

Fosta prințesă a Qatarului Kasia Gallanio a murit la vârsta de 45 de ani. Potrivit rapoartelor, Gallanio a fost găsită în casa ei din Marbella, Spania, de poliția locală. Ziarul francez Le Parisien a informat că trupul ei nu prezenta semne de violență fizică, iar investigațiile indică că ea ar fi putut muri din cauza unei supradoze de droguri.

Cunoscută drept a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, lui Gallanio i s-ar fi refuzat custodia celor trei fiice ale lor din cauza luptei sale cu alcoolul și depresia.

Trupul ei fără viață a fost descoperit duminică în interiorul proprietății de polițiști, potrivit independent.co.uk.

Abdelaziz bin Khalifa al-Thani și-ar fi agresat sexual copilul cel mai mare

Gallanio, care s-a născut în Los Angeles și de origine poloneză, s-a căsătorit cu Abdelaziz bin Khalifa al-Thani, în vârstă de 73 de ani, unchiul emirului Qatarului, în 2004, iar cuplul a avut împreună trei fiice.

Cu toate acestea, ei au dus o luptă amară pentru custodie timp de peste un deceniu, în urma acuzațiilor conform cărora și-ar fi agresat sexual copilul cel mai mare. El a negat întotdeauna acuzațiile.

”Era împotriva drogurilor”

Ea locuia într-una dintre casele cuplului din Marbella, în timp ce cei trei copii au rămas cu tatăl lor, locuind la Paris.

Încă urmează să aibă loc o autopsie.

BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani

Fostul ei soț este fost ministru al guvernului în Qatar, dar locuiește în Franța de mulți ani. Se pare că a fost forțat în exil în urma unei presupuse lovituri de stat eșuate împotriva liderului Qatarului în anii 1990.

Locuiește cu cele trei fiice ale lor pe luxosul Avenue Montaigne, lângă Champs-Elysees.

Louis Spagnuolo, un prieten apropiat al fostei prințese din Marbella, a declarat pentru ziarul spaniol Olive Press că Gallanio era  „împotriva drogurilor”.

„O cunoșteam foarte, foarte bine și sunt devastat de vești”, a spus el. „Era o persoană foarte bună și cei care o cunoșteau au iubit-o.

„Ea și-a iubit fiicele peste tot și nu le-a părăsit niciodată. Era împotriva drogurilor și nu a fost niciodată alcoolică.”

FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?