Categorii: Monden Vedete Romania

Elena Ionescu, despre reacția foștilor ei colegi de la ”Survivor România”. ”Mi-au lăsat un gust amar”

Cântăreața Elena Ionescu a vorbit despre foștii săi colegi de echipă de la ”Survivor România”. Vedeta a dezvăluit cum au reacționat aceștia după ce ea a fost desemnată căștigătoare.

Elena Ionescu s-a declarat dezamăgită de modul în care s-au comportat foștii ei colegi din echipa Faimoșilor de la ”Survivor România”.

”Am câștigat titlul și pentru echipa mea, dar, paradoxal, nu am fost felicitată de cei cu care am plecat la drum în Republica Dominicană. Sincer, mi-au lăsat un gust amar, dar asta este viața. Doar Sonny Flame, un om deosebit din toate punctele de vedere, a fost cel care a dat un telefon și s-a bucurat pentru mine din toată inima. Atât!!!”, a declarat Elena Ionescu, potrivit wowbiz.ro.

”A doua zi, m-am întâlnit cu Emy Alupei, care avea să mă felicite, este adevărat, dar în stilul ei. Mi-a spus că nu mi-a telefonat, fiindcă a fost acolo cu sufletul. Este o fată bună, cu care am stat în concurs, și am apreciat ce mi-a zis, chiar și așa. În rest, nimeni. Am mai vorbit și cu Cezar câteva zile mai târziu, care mi-a zis…”ți-am spus eu că o să câștigi”, dar cam atât! Repet, în seara ultimului act, doar Sonny a fost cel care practic a fost alături de mine”, a mai spus ea.

 

Românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de euro umblă cu S500 'modest'. Ce secrete ascunde
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Elena Ionescu a câștigat ”Survivor România”

Finala ”Survivor România” a avut loc în data de 30 mai 2020. În finală s-au calificat patru concurenți: Elena Ionescu, care a făcut parte din echipa Faimoșilor, și Iancu, Lola și Emanuel, componenți ai echipei Războinicilor. În urma voturilor telespectatorilor, cântăreața Elena Ionescu a fost cea care a ieșit învingătoare. Artista a intrat în posesia trofeului ”Survivor România” și va încasa un premiu în valoare de 250.000 de lei.

„Doamne, ce fericire! Nu-mi vine să cred! Îmi pare rău că plâng! Vă mulțumesc din suflet. Nu mai știu de mine. Mama, te iubesc! Vreau să-mi promită Lola, Emanuel și Iancu că vor dansa cu mine la un concert. Oamenii care merită trebuie să rămână împreună. Această emisiune a unit oameni cu caractere frumoase, prin bunătate se ajunge departe. N-am cuvinte! Vreau să mă iertați dacă am supărat sau deranjat pe cineva.

Sper că această lecție de viață să o împărtășesc cu toată lumea. Din toată experiența asta, și oamenilor de acasă și celor care mă vor urma de aici înainte, mi-e foarte greu să mai am cuvinte ăn momentul de față. Vă iubesc și vă dăruiesc acest cadou vouă! Mă aplec în fața pubicului! Mulțumesc, Survivor România”, a spus Elena Ionescu după ce a fost desemnată câștigătoare la ”Survivor România”.

FOTO. Andreea Bălan, imagini senzuale. Cum apare în noul videoclip
FOTO. Cum arată iubita fotbalistului care e pe placul lui Gigi Becali
Campion mondial cu un monopost desenat de fani. Lando Norris a dat lovitura!