Medicul Constantin Stan, partenerul de viață al vedetei de televiziune Andreea Berecleanu, a dezvăluit că a ajuns să facă chirurgie estetică dintr-o întâmplare.
Constantin Stan este unul dintre cei mai renumiți medici esteticieni. Acesta a oferit detalii despre viața și cariera sa într-un interviu pentru life.ro. Partenerul de viață al Andreei Berecleanu a mărturisit că a ajuns la chirurgieestetică dintr-o întâmplare.
”Am ajuns în chirurgia estetică dintr-o întâmplare. Specialitatea mea, impusă de anii comunismului, a fost în zona de chirurgie ORL, unde am profesat ani de zile și unde mi-am demonstrat excelența, dar asta este o poveste pentru un alt interviu.
La un moment dat, în anii 90, am început să fac rudimente de chirurgie estetică, iar în România în acele vremuri singura intervenție de acest gen, pe care o încercau și profesorii mei, era aceea de remodelare a nasului. Și acum este una dintre cele mai căutate, la fel ca cea de remodelare a sânilor.
M-a atras, fiindcă este un domeniu în care inovația este permanentă iar imaginația mea era extrem de împlinită și avea sursă de manifestare pentru tot ce am făcut ulterior: tehnică, device-uri, modele, aparate”, a declarat Constantin Stan.
Constantin Stan și-a amintit și de vremurile în care a terminat Medicina.
”Anii în care am terminat eu medicina au fost anii cei mai grei ai regimului. Mi-amintesc și acum că învățam la lumânare, în frig, cu cortul în casă, cu ferestrele deschise fiindcă afară era mai cald decât înăuntru. Continuam să învăț chiar dacă lumina se întrerupea seara. Am trăit vremurile când stăteam la coadă pentru rezerva de benzină, cei câțiva litri pentru mașina părinților mei. Dar am învățat descoperind o altă Românie pe care o vedeam cu alți ochi decât aveam să o ghicim mai târziu, când am reușit să văd și lumea largă”, a adăugat el.
Constantin Stan a a mai mărturisit că dintotdeauna i-a fost teamă să nu dezamăgească.
”Întotdeauna am avut această teamă de a nu-i dezamăgi pe ceilalți, de a nu supăra. Și nu era vorba de părinții mei, care nu mi-au impus niciodată nimic, nu mi-au cerut să merg la școală, dimpotrivă trăgeau de mine să mai încerc să ies cu colegii sau cu copiii”, a mai declarat medicul estetician.