Categorii: Monden Vedete Romania

Delia și Loredana, la pupitrul ”X Factor”, la 20 de ani de la prima colaborare

La 20 de ani distanță de la prima colaborare, Delia și Loredana Groza se regăsesc la pupitrul de jurat X Factor, în cel de-al nouălea sezon.

Cele două jurate ”X Factor” au amintiri comune care datează încă din anul 2000, adică de la începutul carierei Deliei.

”Cu Delia am colaborat chiar la începuturile ei, am descoperit-o și i-am scris primul cântec, dar de atunci și până acum doar sporadic ne-am revăzut. A fost un proiect pentru un brand foarte cunoscut la vremea respectivă, care încă există, și a fost un spot care a fost foarte difuzat timp de o lună, în fiecare zi, la aceeași oră, iar asta se întâmpla chiar cu o lună înainte de difuzarea primului videoclip N&D”, își amintește Loredana.

Videoclipul a fost realizat pentru promovarea campaniei “Un calculator, o șansă în plus în viitor”, inițiată în anul 2000. Programul își propunea să doteze gratuit cu calculatoare cât mai multe școli din România care aveau și laboratoare de informatică.

Dosarele Epstein zguduie România! Cine sunt complicii români care apar în documentele desecretizate
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

Iar dacă până acum a fost singura prezență feminină de la pupitrul juraților ”X Factor”, Delia a văzut imediat un avantaj în sosirea Loredanei.

”Cred că vom fi pe girl power, mereu am spus că la noi la masă este o singură femeie într-o bătălie a bărbaților și e nevoie de forțe zdravene, iar unde-s două, puterea crește!”, a spus Delia.

Noul sezon ”X Factor” începe în data de 11 septembrie

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. Totodată, în timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.

FOTO. O voleibalistă și-a impresionat fanii cu formele ei: „Frumusețe binecuvântată”
FOTO. Superba blondă s-a lăsat agățată de milionar pe Instagram
Cele mai fiabile brand-uri auto în 2026. Care este cea mai bună marcă europeană?