Categorii: Sanatate Știri

Daniel Onoriu s-a trezit din comă. Care au fost primele cuvinte rostite de pilot

Daniel Onoriu s-a trezit din comă după 55 de zile în care a fost inconștient. Mătușa lui, Estera Onoriu, a făcut primele declarații despre ce s-a întâmplat după ce a deschis ochii prima dată. „A făcut Dumnezeu o minune și îi mulțumim Lui. Nepotul meu, Daniel Onoriu, s-a trezit astăzi, după 55 de zile de comă”. Care a fost prima întrebare pusă de pilot.

Daniel Onoriu se află internat la Spitalul Floreasca, acolo unde a fost tratat și până acum. În vârstă de 43 de ani, pilotul de raliuri este nepotul celebrei Gabi Luncă, decedată de covid în 2021.

Care a fost prima întrebare pusă de pilot

Prima întrebare pe care i-a pus-o unei asistente medicale. după ce a ieșit din comă, a fost legată de timpul în care a stat în comă, semn că realiza că se află în unitatea medicală de mai multă vreme.

„A făcut Dumnezeu o minune și îi mulțumim Lui. Nepotul meu, Daniel Onoriu, s-a trezit astăzi, după 55 de zile de comă. Ieri am primit vestea de la medici să ne pregătim de ce e mai rău. Analizele lui erau mai normale, însă resursele erau ajunse la capăt. Astăzi am primit vestea: Daniel s-a trezit, a început să miște buzele, să încerce să vorbească. A chemat asistenta care l-a îngrijit și a cerut să vină familia să-l vadă. Prima lui întrebare a fost: «De cât timp sunt în spital?»”, a spus Estera Onoriu, mătușa pilotului de raliuri, la Prima TV.

Daniel Onoriu a fost supus unei operații de micșorare a stomacului

Pe 24 noiembrie, Daniel Onoriu a fost supus unei operații de micșorare a stomacului la o clinică particulară din Turcia. Când s-a întors în țară, pilotul s-a simțit rău și a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, cu hemoragie internă, unde a suferit încă o operație.

Pe 13 ianuarie, Isabela Onoriu, soția pilotului, a transmis că acesta a ieșit din comă, după aproape o lună și zece zile.

Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Soția lui Daniel Onoriu îl acuză pe medicul din Turcia care l-a operat pe pilot

” (…) Am fost la Daniel și am stat cu el 10 min! La un moment, m-am rugat și am plâns, în gând, iar tensiunea lui a crescut. M-am speriat. (…) Asistenta mi-a zis ca ma simte!”, a mai povestit Rebeca Onoriu.

În decembrie, Isabela, soția lui Daniel Onoriu l-a acuzat pe medicul din Turcia care l-a operat pe nepotul lui Gabi Luncă. Femeia l-a numit “criminal”.

“Medicul care l-a operat este un criminal. Nu vreau nimic de la el. Vreau doar să vorbesc cu el și să-i spun să nu mai opereze niciodată și să nu mai nenorocească vreo altă familie care nu i-a greșit cu nimic. După operația din Turcia, la două sau trei zile, l-au trimis acasă. I-au scos drena și l-au externat. Nu i-au făcut niciun RMN, nicio ecografie, nicio consultație după operație. Nu i-au făcut operația bine, de aceea i-a și plesnit o capsă la stomac, ceva din kit-ul acela pe care i l-au pus la operație nu era bun”, spunea, la momentul respectiv, Isabela Onoriu.

 

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen