Categorii: Monden Vedete Romania

Cum se menține în formă Ștefan Bănică Junior. ”Nu cred în regimuri drastice”

Ștefan Bănică Junior are 53 de ani, dar este într-o formă fizică de invidiat.

Ștefan Bănică Junior este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din showbiz-ul românesc. Are numeroșți fani care îl apreciază pentru cariera sa impresionantă, dar și pentru felul în care arată și se prezintă în public.  Ștefan Bănică Junior a explicat, într-un interviu pe care l-a acordat pentru okmagazine.ro în urmă cu ceva timp, cum reușește să se mențină în formă. Acesta a afirmat că nu este adeptul regimurilor drastice.

”Mănânc echilibrat şi mă întreţin. Nu cred în regimuri drastice, în faptul de a-ţi interzice mâncăruri care îţi plac, iar apoi să tânjeşti după ele, nu e o soluţie. Echilibrul în orice ai vrea să faci este extrem de important. Sunt adeptul echilibrului, încerc să mănânc natural şi să mă simt bine în pielea mea”, a explicat artistul. ”Probabil că îmi place foarte mult, iubesc ceea ce fac şi asta îmi dă energia de care am nevoie”, a adăugat el.

Ștefan Bănică Junior are trei copii

Mutarea anului în televiziune! Cu ce post TV a semnat Denise Rifai: 'Vă promit că o să vă placă!'
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

Ștefan Bănică Junior are trei copii. Radu Ștefan este fiul artistului din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Constantinescu. Din mariajul cu vedeta de televiziune Andreea Marin, Ștefan Bănică are o fiică, Violeta. Din căsnicia cu cântăreața Lavinia Pîrva, Ștefan Bănică are un băiețel, Alexandru.

Lavinia Pîrva a explicat, la o emisiune TV, cum este Ștefan Bănică Junior ca tătic.

“Alexandru semănă cu Ștefan când era mic. E blond, noi suntem bruneți amândoi. Eu sunt o mamă relaxată, l-am lăsat să mai și cadă. Îl las să experimenteze. Acum, la doi ani, urcă scările, n-are treabă. Ștefan e mai exigent și mai panicat. Îi e frică să nu cadă, să nu se lovească”, a declarat Lavinia Pîrva la emisiunea ”Exclusiv VIP”, moderată de Cristi Brancu la postul de televiziune Prima TV.

 

FOTO. O voleibalistă și-a impresionat fanii cu formele ei: „Frumusețe binecuvântată”
FOTO. Superba blondă s-a lăsat agățată de milionar pe Instagram
Cea mai scumpă Dacia în acest moment se vinde în Germania. Bigster tunat costă cât un SUV Audi nou-nouț