Doliu imens în muzica românească! Nosfe de la Șatra Benz, pe numele său real Darius Vlad Crețan, a murit la vârsta de 37 de ani. El a decedat la scurt timp după ce a susținut un concert la Romaero, în cadrul evenimentului Trap Attack.
Rapperul Nosfe, în vârstă de 37 de ani, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 octombrie. Solistul activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra Benz. De asemenea, el era cunoscut pentru colaborările muzicale cu diverși artiști din România.
Soția lui, Mădălina, a fost cea care a sunat disperată la 112, anunțând că și-a găsit partenerul căzut în casă, inconștient.
„La data de 16 octombrie, în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează.
Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.
S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei”, a transmis Poliţia.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
La câteva ore de la anunțul morții rapper-ului, foştii colegi de la Șatra Benz au scris un mesaj dureros pe Facebook.
„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, a transmis Șatra Benz, pe rețelele de socializare.
Darius Vlad Crețan, pe numele său de scenă Nosfe, a fost unul dintre cei mai cunoscuți rapperi de la noi din țară. În ultimii ani, el a intrat în atenția lumii mondene și nu numai și prin intermediul colaborărilor pe care le-a avut cu Ruby, pentru piesa „Condimente“, sau „Papi„, dar şi cu piesa „Turist“, alături de Ale Blake.
În urmă cu ceva timp, Nosfe povestea că a fentat moartea atunci când se afla în Italia. Avea doar 20 de ani pe vremea când locuia la Roma. Solistul mărtusirea că a vrut să prăjească cartofi, însă a uitat de ei în tigaie și s-a dus în camera lui. La scurt timp, a observat că ieșea un fum greu din bucătărie, el fiind la un pas de a arde de viu, în casă.