Categorii: Monden Vedete Romania

Cum a descoperit Cătălin Botezatu că suferă de cancer. Ce i-au spus medicii prima oară

Cătălin Botezatu a trecut prin momente dificile după ce a fost diagnosticat cu cancer. Până în prezent, designerul a trecut prin cinci operații, însă a reușit să învingă nemiloasa boală.

Cătălin Botezatu a avut mult de suferit din cauza problemelor de sănătate. Creatorul de modă a avut un șoc când medicii i-au spus că în spatele unei apendicite se ascundea o tumoră.

Cătălin Botezatu a aflat că are cancer la controale de rutină

Invitat în cadrul unei emisiuni tv, el a făcut declarații dureroase despre momentele în care a aflat că are cancer.

”Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită. M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric!”, a declarat Cătălin Botezatu la tv.

Cât ajungi să primești la pensie dacă ai lucrat toată viața pe salariul minim. Simularea e dură
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Cătălin Botezatu a fost operat la o clinică din Turcia, iar acum se poate declara vindecat pe deplin.

”Când treci prin 5 operații legate de un cancer, nu cred că este ușor. Pe lângă operațiile inițiale, am mai făcut o operație pentru că doctorii s-au speriat, au crezut că s-a mai întamplat ceva, dar nu, totul este ok. Recunosc, sunt unul dintre norocoșii care s-au vindecat de cancer și mă laud cu asta. Datorită mie, foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici în Turcia. Dacă în România li se dădeau verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, sunându-mă și oferindu-le șansa unui consilier medical, acești oameni trăiesc, sunt bine.”, a mai adăugat celebrul designer.

 

Simona Halep s-a săturat să fie bârfită după divorț şi a răbufnit: „Trăiesc din poveştile altora!”
FOTO. Imagini hot cu soția lui Gabi Tamaș! Ioana arată spectaculos
Situația ciudată din noul Cod Rutier 2026: Poți circula cu o căruță pe drumul public, dar nu cu motocultorul. De ce?