Categorii: Monden Vedete Romania

Cristina Cioran este hotărâtă! Vrea să devină mamă pentru a doua oară. „Deja lucrăm…”

În vara lui 2021, Cristina Cioran a trecut prin momente dificile după ce a născut prematur o fetiță, pe Ema. Timp de câteva luni, micuța a stat internată în spital, însă a reușit să treacă cu bine peste toate problemele de sănătate. Fericită din cale afară, vedeta a mărturisit că își mai dorește copii, deși are 45 de ani. 

Cristina Cioran trecea printr-un moment delicat, în iulie 2021. Vedeta a născut prematur și se temea pentru viața fetiței sale. Din fericire, Ema a avut putere și s-a făcut bine.

Acum, Cristina Cioran și iubitul ei, Alexandru Dobrescu, se gândesc să-i mai facă un frățior sau o surioară micuței lor.

Cristina Cioran vrea să devină iar mămică

„Ne mai dorim (n.r. – un copil), da. Dacă ar veni această binecuvântare de la Dumnezeu, ar fi minunat.Iubitul meu are un băiețel dintr-o căsnicie anterioară, Noel, care are șase ani și se înțelege foarte bine cu Emma.

Mie îmi plac fetițele și mi-ar plăcea încă o fetiță, dar dacă este băiețel, cu atât mai bine. Nici nu contează asta, contează să fie sănătos. Trăiesc un moment pe care nu l-am cunoscut până acum. Așa a fost să fie, să nasc la 44 de ani. Acum am 45 împliniți, sunt foarte mândră de mine.

BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Suntem foarte bine așa și ar fi foarte frumos să mai vină un bebeluș. Societatea dă foarte puține șanse femeilor care depășesc vârsta aceea „normală” și obișnuită. Cred că de multe ori trăim cu asta în cap: că femeile nu trebuie să facă copii după 40 de ani. E greșit. Ne gândim, să vedem dacă ne și iese. Da, deja lucrăm, să vedem dacă se poate”, a spus Cristina Cioran în cadrul unei emisiuni TV, conform Wowbiz.

Vedeta nu are ajutoare cu fetița

De când este mămică, viața Cristinei Cioran s-a schimbat radical. Micuța Ema le aduce bucurie ei și partenerului său, iar clipele trăite alături de ea sunt minunate.

„Este superb, ea a împlinit un an și două luni, este absolut superb, ne înțelegem foarte bine, stăm noi trei. Nu avem bonă, nu avem alt ajutor. Când sunt plecată ori stă Alex cu ea, ori o iau cu mine. Așa ne-am și dorit, să ne luăm copilul oriunde se poate și unde poți să intri cu copil.”, a spus Cristina Cioran.

FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?