Categorii: Monden Știri Vedete Romania

Connect R şi SHIFT, la dublu pe scena ”Te cunosc de undeva!”

Cea de-a cincea gală ”Te cunosc de undeva!”, difuzată sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, vine cu o provocare de zile mari pentru Emi şi Cuza. Celor doi, ruleta le-a adus două personaje deloc uşoare, iar pentru ca încărcătura să fie şi mai mare, aceştia vor sta chiar în faţa lor, pe canapea, în timpul momentului. Cei doi se vor transforma sâmbăta aceasta în Connect-R şi SHIFT şi vor intepreta melodia ”Piele albă, piele neagră”.

Cum vor reacţiona colegii lor în timpul reprezentaţiei, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, în cea mai nouă gală ”Te cunosc de undeva!”. „Următorii noştri concurenţi nu au avut deloc sarcină uşoară! Nu vor trebui să impresioneze doar juriul, ci şi pe colegii lor, care se află deja la canapea!”, i-a prezentat Pepe pe Emi şi Cuza. Iniţial, cei doi s-au bucurat tare de transformare, însă vestea primită la antrenamente i-a bulversat total.


„Cuza e laureat în „connectorime”, e olimpic la „limba” Connect-R”, a povestit Emi, în vreme ce Cuza a completat: „Şi Emiţu se apropie mult de Shift!”. Aşa îşi făcuseră cei doi planurile, până când au aflat că transformarea se va face exact pe dos. „Când am aflat că împărţeala e alta, ne-a picat total bucuria!”, a povestit Cuza. Cei doi au cerut ajutorul colegilor de scenă, care se aflau şi ei la antrenamente, însă chiar şi aşa, transformarea se anunţă a fi una foarte grea: „Sunt supărat, nu prea pot să îl imit pe Relu!”, a mai complet Emi. Cum se vor descurca Emi şi Cuza şi cum vor reacţiona Connect-R şi SHIFT în timpul momentului, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală ”Te cunosc de undeva!”, de la 20:00, la Antena 1.

Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Ce vedete concurează în acest sezon la ”te cunosc de undeva”

8 cupluri de vedete, concurenţi unul şi unul, #NăscuţiPentruSpectacol, talentaţi şi dornici de distracţie vor intra în jocul transformărilor la Antena 1, în fiecare sâmbătă seara, de la 20:00, la Antena 1.

Connect-R & Shift, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor performa pe scena ”Te cunosc de undeva!” în cel de-al 18-lea sezon al show-ului jurizat de către Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.

FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață acum