Categorii: Monden Vedete Romania

Ce spune mama Alexandrei Stan despre participarea acesteia la ”Survivor România”. ”Mă rog la Dumnezeu să nu pățească ceva rău”

Mama Alexandrei Stan a mărturisit că are mari emoții în ceea ce privește participarea fiicei sale la competiția ”Survivor România”.

Alexandra Stan se numără printre vedetele care fac parte din echipa Faimoșilor din cadrul emisiunii ”Survivor România”, care se filmează în Republica Dominicană și care este difuzată de postul de televiziune Kanal D. Daniela Stan, mama Alexandrei Stan, a mărturisit că trăiește intens fiecare evoluție sportivă a Alexandrei Stan pe traseele din concurs.

„Cred că îi este greu, dar cred că se va descurca. Ea își exteriorizează foarte mult emoțiile, ca să se elibereze. Am sfătuit-o, am vorbit mult înainte să plece, să nu țină în ea. Este un mod de vindecare. Începe să își spună cuvântul lipsa hranei, deși ea este învățată să mănânce puțin, e vegetariană. Condițiile și depărtarea, fără comunicarea cu noi, își spun cuvântul. Eu stau numai cu pastile. Nu am probleme cu inima, dar am emoții foarte mari, simt că-mi iese inima din piept. Soțul meu se uită și este foarte încordat, o încurajează ”hai, mai tată!”, ”hai, scumpa lui tată, hai iubita mea, hai că poți!”. De multe ori îl temperez, îi spun că o să fie bine. Totul este să nu se accidenteze, eu mă rog la Dumnezeu să nu pățească ceva rău, este cea mai mare grijă a mea”, a spus mama Alexandrei Stan, potrivit kanald.ro.

Ce spune mama Alexandrei Stan despre frica de înălțime a cântăreței

Mama Alexandrei Stan a vorbit și despre copilăreia fiicei sale la malul mării.

Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții

De asemenea, aceasta a făcut declarații și despre teama de încălțime pe care o are artista.

„Teamă de apă nu avea. De mică a crescut pe malul marii. Pleca cu prosopul de gât, cu copiii, veneau la prânz, mâncau și plecau iar până seara la șapte. Nu doreau să mănânce decât salată de roșii și cartofi prăjiți. De înălțime are într-adevăr frică și mă moștenește pe mine, eu am frica asta de înălțime. Ea în subconștientul ei știa că vor fi probe din acestea, cu înălțime, dar a dorit să își depășească fricile. De aceeea se exteriorizează așa, țipă”, a detaliat mama Alexandrei Stan.

FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația...
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?