Categorii: Monden Vedete Romania

Ce făcea Mona înainte de a participa la ”Puterea Dragostei”. Comportament de lăudat

Ies la iveală amănunte mai puțin cunoscute despre  Mona, concurentă la show-ul matrimonial ”Puterea Dragostei”, filmat în Turcia și transmis de postul de televiziune Kanal D.

Mona are 28 de ani, a fost căsătorită și are un copil în vârstă de 8 ani, iar experiența ei de viață a ajutat-o să se impună în casa “Puterea Dragostei”.

De profesie cosmeticiană, Mona mai are și alte pasiuni ascunse, despre care puțină lume știe.

Una dintre prietenele Monei a dezvăluit că aceasta este o foarte bună gospodină și că adoră să prepare deserturi. Mona nu gătește doar pentru cei dragi, ci oferă prăjiturile persoanelor nevoiașe sau le comercializează, iar banii pe care îi primește îi donează, notează kanald.ro.

”Nu știu câți dintre voi știți că Mona este o gospodină desăvârșită. Face prăjituri delicioase, ori de câte ori are ocazia, atât pentru cei apropiați, cât și pentru cei pe care nu îi cunoaște.

De multe ori, preparatele ei delicioase au ajuns în casele copiilor de sărbători și nu numai, drept cadou sau la târguri, unde erau vândute și bănuții erau donați familiilor nevoiașe. Are un suflet minunat! Merită susținerea noastră!”, a dezvăluit o persoană apropiată Monei.

Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică

Ce spunea Mona înainte de a intra în casa ”Puterea Dragostei”

„Mă numesc State Lavinia Cristina, mi se spune Mona. De profesie sunt cosmeticiană, iar ca hobby îmi place foarte mult să călătoresc, să mă plimb prin parc și să merg la cinema. Mă aflu în această competiție din dorința de a cunoaște oameni noi și de ce nu puterea dragostei”, spunea Mona înainte de competiție.

Concurenta dezvăluia și ce așteptări are de la un eventual partener.

„Nu aș accepta niciodată că bărbatul de lângă mine să mă mintă, să mă înșele și să fie gelos. Sunt o femeie greu de cucerit și îmi intri greu în grație, dar dacă vrei să mă ai trebuie să lupți!”, explica concurenta de la ”Puterea Dragostei”.

 

FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește legea circulației