Cătălin Cazacu a vorbit despre viața sa sentimentală. Sportivul și-a spus părerea despre căsătorie.
Cătălin Cazacu este tatăl unui băiețel în vârstă de 10 ani. Sportivul a vorbit, într-un interviu pentru libertatea.ro, despre renunțarea la burlăcie.
”E genul de experiență care trebuie să mă lovească în spate. Cu siguranță nu va veni din partea mea: „gata, acum mă însor”. Sunt în faza vieții mele în care am descoperit liniștea, ceea ce e mare lucru și îmi place cu mine. Am ajuns să mă cunosc mai bine și, până la urmă… așa băiat bun, de ce să-l chinuim?”, a explicat Cătălin Cazacu.
Întrebat dacă nu a găsit acea femeie care să-l determine să ajungă la altar, Cătălin Cazacu a spus:
”Nu spun că nu am găsit-o sau că nu există, spun doar că nu a venit momentul ăla când să cânte preotul în Biserică, să mă învârtă în jurul altarului și să-mi pună coroana pe cap. Ca idee, îmi doresc foarte tare ca nunta să fie făcută o singură dată. Dacă am reușit să ajung atât de departe fără să stric relația sper ca, din momentul ăsta, dacă mă căsătoresc, să o fac pentru totdeauna”.
Sportivul a explicat că, odată cu trecerea anilor, devine mai pretențios în ceea ce privește relația cu o femeie.
”Așa e, mi-am dat și eu seama că, trecând vremea e tot mai greu. Pe de-o parte devin și eu mai dificil. Am tabieturile mele, nu vreau nimeni să-mi facă deranj nici în minte, nici în casă. În dezordinea mea eu știu să fac ordine. În plus, odată cu înaintarea în vârstă începi să deschizi ochii.
Adică, la 20 de ani, eram ușor de prostit, mă prosteai cu biletul de autobuz în buzunar, acum e mai greu să mă prostești. Am și văzut multe la viața mea și am văzut și cam toate tipologiile de femei. E greu să mă mai prostești. Nu e imposibil, dar e greu”, a mai declarat acesta.