Categorii: Monden Vedete Romania

Care este starea de sănătate a lui Constantin Zamfirescu, de la Trăsniții, la câteva luni de la operația de cancer. A fost la un pas de moarte

În urmă cu mai bine de patru luni, Constantin Zamfirescu, alias Gogoașă din Trăsniții, suferea o operație complicată după ce a fost diagnosticat cu cancer la rinichi. 

Din fericire, el a trecut cu bine peste intervenție și se pare că s-a recuperat destul de rapid. Constantin Zamfirescu a revenit pe scenă, alături de colegii din trupa Sabotorii, semn că se simte bine. Evenimentul a avut loc chiar de ”Ziua Îndrăgostiţilor”, pe 14 februarie.

Constantin Zamfirescu a trecut cu bine peste operație

‘Ne-am întors cu bucurie, dar şi cu ceva emoţii. Ultima dată am urcat pe scenă, în septembrie, la Palatul Culturii din Turnu-Severin, într-o altă fereastră permisă de nebunia asta cu pandemia de COVID-19. Iar bucuria a venit din mai multe părţi, legată de reîntâlnirea cu publicul, chiar dacă a fost vorba despre un număr mic de persoane, date fiind actualele restricţii sanitare, dar și de starea de sănătate a colegului nostru, Constantin, care a trecut cu bine peste operaţia de anul trecut‘, a declarat pentru Playtech.ro, Cătălin Marin, alias ”Vandame”.

Actorul a mai mărturisit că ‘Gogoașă’ este nevoit să țină un regim alimentar strict și să mânânce fără grăsimi.

De ce PRO TV i-a luat emisiunea lui Cătălin Măruță, de fapt! S-au dat cărțile pe față: 'Trebuie să-și asume și...'
De ce a murit jurnalista Nicoleta Drăgușin + Simptomele bolii care a răpus-o

‘E bine şi din punct de vedere al trupului, dar şi din cel al psihicului. Că nu a fost tocmai simplă operaţia aceea. Costică ţine azi regim alimentar. Spre exemplu, visează azi la o farfurie cu doi mici şi muştar? Rămâne doar cu visul. Îşi doreşte o friptură în sânge? Îşi cam pune pofta în cui! Se bucură de o bucată foarte slabă de carne şi aceea preparată cu grijă!’, a mai spus Cătălin Marin.

A cerut ajutorul fanilor

După ce a aflat diagnosticul de la medici, Constantin Zamfirescu a apelat la ajutorul fanilor săi pentru a face rost de sângele necesar intervenției dificile.

„Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar’ , a fost mesajul postat de Gogoașe pe Facebook.

Mădălina Ghenea, absolut spectaculoasă la duș. Imaginile cu care și-a încântat fanii
Campioana, apariție îndrăzneață la 50 de ani: „Cine e mămica voastră?”
Motorsportul studențesc din România urcă pe podiumul european: Locul 1 în 2025