Categorii: Monden Vedete Romania

Când începe cel de-al șaselea sezon al emisiunii ”Burlacul”

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii ”Burlacul” va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1. Andi Constantin este pregătit să plece în cea mai importantă călătorie din viața sa, la capătul căreia speră să își găsească aleasa inimii.

Noul Burlac recunoaște că altfel se imagina la această vârstă și speră că va găsi în curând femeia alături de care să împartă viața de familie. ”Speram că, undeva la 30 de ani, o să am o familie deja, mai ales că mă uit la prietenii mei din copilărie și văd cât de fericiți sunt în relațiile lor, cei mai mulți au și copii. Vreau să dăruiesc fericire și vreau să împart viața mea la doi, la trei, pentru că merită împărțită!”, a spus Andi Constantin.


În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Andi îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.

Cum a primit Răzvan Fodor propunerea de a prezenta ”Burlacul”

Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani

Răzvan Fodor va prezenta noul sezon al emisiunii ”Burlacul”, de la Antena 1.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru Antena 1, Răzvan Fodor a povestit cum i s-a propus să prezinte emisiunea ”Burlacul”.

”Eram imediat după ce s-a ieșit din carantină. Și am plecat repede la munte, unde am stat cu soția și cu copilul. Și într-o zi primesc un telefon de la managerul de la Antenă, Cristi, care îmi spune la telefon exact așa: ”Fodor, am un proiect pentru tine, te rog eu frumos să nu-mi închizi telefonul”. ”Bă, stai un pic, că mă sperii. Zi-mi despre ce e vorba”. ”Bă, Fodor, lasă-mă să-ți zic toată propoziția, dar nu-mi închide, promite-mi că nu-mi închizi telefonul”. ”Bine, bă, nu-ți închid telefonul. Zi-mi despre ce e vorba”. ”Bă, te-am propus la o emisiune și producătorii de acolo v or să te cunoască și le place ideea”. ”Ce emisiune?”. ”Fodor, te rog, nu-mi închide telefonul… Burlacul””, a explicat Răzvan Fodor.

FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?