Categorii: Monden Vedete internationale

Așa arată Tom Hanks și soția lui după ce au fost diagnosticați cu coronavirus

Tom Hanks și soția lui, Rita Wilson, au fost diagnosticaţi zilele trecute cu coronavirus. Cei doi actori au fost infectați cu COVID-19 în timpul şederii în Australia, acolo unde actorul filma pentru lungmetrajul despre viaţa lui Elvis Presley.

Așa arată Tom Hanks și soția lui după ce au fost diagnosticați cu coronavirus

Ambii, în vârstă de 63 de ani, au mers la medic după ce s-au simțit rău. Din păcate, Tom Hanks și soția lui au aflat că au fost contaminați cu virusul din China.

Pe rețelele de socializare, actorii de la Hollywood au transmis un mesaj, însoțit și de o fotografie în care au lăsat să se vadă că se simt bine.

‘Avem COVID-19 şi suntem izolaţi, ca să nu o răspândim. Sunt unii cărora le-ar putea provoca o boală foarte serioasă. Luăm lucrurile pe rând. Sunt lucruri pe care le putem face cu toţii pentru a trece prin asta urmând sfaturile experţilor şi având grijă de noi şi de ceilalţi, aşa-i? Nu uitați, în ciuda tuturor evenimentelor actuale, în baseball nu se plânge’, a scris Tom Hanks pe Twitter pe Instagram.

Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere