Categorii: Monden Știri Vedete Romania

Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor. ”Vedeam doar culori și nu mai reacționăm”

Actrița Anca Pandrea, în vârstă de 76 de ani, s-a confruntat din nou cu probleme de sănătate. Cea care i-a fost parteneră de viață legendarului actorr Iurie Darie a ajuns pe mâna medicilor. ”Vedeam doar culori și nu mai reacționăm și mi-au spus că era să mă piardă”, a povestit actrița Anca Pandrea despre situația prin care a trecut.

Anca Pandrea este o cunoscută actriță și fosta parteneră de viață a regretatului actor Iurie Darie. Acesta a încetat din viață în data de 9 noiembrie 2012, la vârsta de 83 de ani.

În ultima perioadă de timp, Anca Pandrea s-a tot confruntat cu prrobleme de sănătate. Recent, aceasta a ajuns din nou pe mâna medicilor.  Anca Pandrea a dat detalii, pentru click.ro, despre situația cu care s-a confruntat.

Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor. ”Am mers cu salvarea și am stat câteva ore, de la 16.00 până pe la ora 20.30”

”Iar mi-a fost rău, mi s-a ridicat tensiunea, n-am vrut să merg nicăieri. Până la urmă am ajuns la spital. Mi-au pus perfuzie, au fost drăguți medicii de la Urgență. Am mers cu salvarea și am stat câteva ore, de la 16.00 până pe la ora 20.30. La un moment dat am transpirat, vedeam doar culori și nu mai reacționăm și mi-au spus că era să mă piardă”, a declarat Anca Pandrea pentru sursa citată anterior.

Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

”Am venit apoi acasă și o prietenă mi-a făcut orez cu morcov și piept de pui. Ușor, ușor mi-am revenit. Mai am o vânătaie urâtă aici pe mână (n.r. de la injecțiile făcute la spiotal), restul s-au retras. Victor Ila și soția lui mă mai ajută”, a completat actrița.

 

Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: anca pandrea Iurie darie medici probleme de sanatate spital