Categorii: Monden Vedete Romania

Anca Lungu, despre televiziune. ”Nu mi-e dor de studio şi prompter”

Anca Lungu a vorbit despre televiziune. Aceasta a afirmat că îi este dor de perioada în care realiza reportaje pentru Observator.

Fosta prezentatoare de televiziune Anca Lungu este stabilită de ceva vreme la Nisa, în Franța, alături de partenerul ei și de cei doi copii.  În anul 2018, Anca Lungu, în vârstă de 34 de ani, părăsea pupitrul Observatorului de la Antena 1 pentru a-și întemeia o nouă familie alături de partenerul ei, Harry, de origine greacă. Anca Lungu a fost căsătorită cu Ștefan Lungu, de care a divorțat în anul 2017.  Ea este mamă a doi copii, o fetiţă Natalia, cu primul ei soţ, Ştefan Lungu, şi un băieţel, Iorgos, cu Harry Arampatzis.

Anca Lungu și-a amintit de perioada în care lucra în televiziune. ”Prezentarea ştirilor e parte a meseriei de jurnalist. Şi nu mi-e dor de studio şi prompter, ci mai degrabă de interviurile şi materialele pe care aveam libertatea să le propun şi să le realizez pentru Observator. Asta mi s-a părut mie partea cea mai plină de sens şi satisfacţie şi asta îmi lipseşte acum cel mai mult”, a declarat vedeeta pentru okmagazine.ro.

Ce spune Anca Lungu despre partenerul ei de viață

În cadrul interviului pentru sursa citată anterior, Anca Lungu a fost întrebată dacă este căsătorită sau nu cu actualul ei partener de viață, Harry Arampatzis.

Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară DE URGENȚĂ de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

”Sper că nu există prea multe persoane care nu pot dormi de grija asta. Noi ne permitem luxul acesta, de a avea o viaţă personală în adevăratul sens al cuvântului. Am ales să nu ne expunem şi să fim cât se poate de discreţi, probabil de aici şi misterul. Dar puţin mister nu strică niciodată, zic eu”, a răspuns ea.

Anca Lungu a vorbit și despre afacerea cu cosmetice a partenerului ei: ”Harry e un antreprenor talentat şi foarte dedicat. Un om care munceşte foarte mult. Un om care a creat un brand unic, care peste ani ar putea valora, într-adevăr, foarte mulţi bani. Să mă sunaţi atunci să mă întrebaţi de privilegii. Deocamdată, mă confrunt cu dezavantajele cu care se confruntă orice parteneră a unui om de afaceri. Dar îl iert pentru timpul petrecut la birou, fiindcă îmi reface mereu stocul de cosmetice gratuit”.

Despre viața sa la Nisa, vedeta a spus: ”Nu am o viaţă perfectă. Am şi eu problemele mele. Aviz celor care mă invidiază. Mulţi mă consideră norocoasă că locuiesc aici, dar nu ştiu câţi dintre ei ar fi avut curajul să facă alegerea pe care am făcut-o eu. Adaptarea la o ţară şi o viaţă nouă nu e uşoară. Dar sunt mândră că am reuşit să depăşesc cu bine perioada”.

Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că...
Sorana Cîrstea a rupt tăcerea după despărțirea de Ion Alexandru Țiriac: „Voiam o familie”
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi