Cântăreața Alina Sorescu, în vârstă de 35 de ani, și designerul Alexandru Ciucu, în vârstă de 46 de ani, au ajuns la divorț. În instanță, Alexandru Ciucu a cerut ca domiciliul celor două fetițe pe care le are cu Alina Sorescu, Carolina și raisa, să fie la el. Artista a anunțat, pe contul ei de socializare, ce a decis instanța în acest sens.
Cântăreața Alina Sorescu a format o familie cu Alexandru Ciucu. Cei doi au împreună două fetițe, Carolina și Raisa. Despre cei doi s-a speculat, în ultima vreme, că s-ar fi separat. Deși mult timp niciunul dintre cei doi nu a confirmat sau a infirmat zvonurile privind divorțul, acum s-a aflat că Alexandru Ciucu și Alina Sorescu se separă.
Alexandru Ciucu i-a intentat un proces Alinei Sorescu, cei doi urmând să se întâlnească în instanță pentru a stabili custodia copiilor. Într-un mesaj transmis recent în mediul online, Alina Sorescu a precizat că a introdus acțiunea de divorț la începutul anului, iar cel care i-a fost partener de viață cere ca domiciliul celor două fetițe ale lor să fie la el.
Alina Sorescu a anunțat, pe contul său de socializare, ce decizie a luat instanța în ceea ce privește domiciliul celor două fetițe pe care le are cu Alexandru Ciucu – carolina și Raisa. Micuțele vor locui cu mama lor. Artista este extrem de fericită și a ținut să mulțumească avocatei sale, dar și celor care îi urmăresc activitatea în mediul online, pentru faptul că au susținut-o și încurajat-o în această perioadă dificilă din viața sa.
”Mi-am recapatat linistea, instanta a decis stabilirea domiciliului fetitelor la mine. Ii multumesc avocatei mele Nicoleta Popescu pentru implicare si va multumesc voua tuturor pentru sustinere 🙏”, a transmis Alina Sorescu.