Categorii: Monden Vedete Romania

Adi Nartea se pregătește de botezul fiicei sale. ”Totul este discutat, planificat”

Actorul Adrian Nartea se pregătește să o boteze pe fiica lui cea mică.

Adrian Nartea a devenit tătic pentru a doua oară în urmă cu câteva luni. Soția sa, Alina, a adus pe lume cel de-al doilea copil, o fetiță care a primit numele Petra. Cei doi mai împreună o fetiță, pe Mara, care are aproape 5 ani. Acum, actorul și familia sa se pregătesc de botez. Adi Nartea a dezvăluit, pentru tvmania.ro, unde va avea loc evenimentul și în ce stadiu se află cu pregătirile. „Da, avem planuri în privința asta. Când vine vara, căldura, vrem să organizăm botezul Petrei, în aceeași formulă în care i-am făcut și Marei, adică la cei mai buni prieteni ai noștri, la Manasia, la conacul istoric. Chiar dacă este puțin mai departe de București, ne ducem acolo cu familia, cu prietenii, este un loc superb, de basm. Abia așteptăm momentul, deja totul este discutat, planificat. Prietenii mei de la Manasia abia ne așteaptă și ei”, a declarat Adi Nartea.


Adi Nartea a explicat și cum s-a acomodat fiica lui cea mare cu surioara ei: „Mara este foarte înțelegătoare de când am aflat că este însărcinată soția, am tot insistat pe ideea de echipă, să o creștem pe Petra împreună cu ea. Ea se comportă admirabil, o iubește, încearcă să facă parte din cât mai multe treburi care au legătură cu îngrijirea Petrei. Emoțional vorbind poate se simte într-un fel marginalizată, e o chestie naturală, noi încercăm tot posibilul să o facem să nu simtă aceste lucruri”.

'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Ce îi reproșează soția lui Adrian Nartea

Adrian Nartea, interpretul rolului principal din serialul ”Vlad”, de la Pro TV, a explicat ce anume îi reproșează partenera sa de viață, Alina.

”Că nu prea stau acasă și are dreptate. Dar și justificat nu stau acasă, că filmez. Cam asta. În rest, nu prea îmi reproșează nimic, s-a învățat cu mine”, a declarat Adrian Nartea.

La rândul lui, Adriana Nartea a mărrturisit și ce îi reproșează el soției sale. ”Că nu mă înțelege când îmi reproșează că nu prea stau pe acasă. De fapt, ea mă înțelege, dar își exprimă dorința ca eu să stau acasă. Dar suntem clarificați pe subiectul ăsta și e bine”, a spus actorul.

„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?