Categorii: Monden Vedete Romania

VIDEO / Ozana Barabancea a făcut voluntariat ca să mai poată intra în biserică

Artista lirică Ozana barabancea a făcut voluntariat în această perioadă ca să poată intra în biserică.

Ozana Barabancea s-a înscris ca voluntar, așa că a împărțit credincioșilor sfintele Paști și Lumina.

Vedeta a povestit despre această experiență pe pagina sa de Instagram.

”Tricolorul să domnească, România să-nflorească! Am făcut voluntariat (pentru că doar așa puteam să mai intru în biserică) și am întâlnit oameni pe la porți care ne așteptau cu candela în mână și lacrimi în ochi! Impresionant moment! Am cântat pe stradă Hristos A înviat! Cu curaj și cu un timbru de soprană. Am cântat ca niciodată! Of, ce vremuri triste trăim! Dar mi-am savurat fiecare clipă în Biserică. Bucuria mea!”, a spus Ozana Barabancea.


“Hristos a inviat! Să vă gasească sănătoși, și răbdători, și cu inimile sus! Azi și ieri am făcut voluntariat și am trăit emoții de neuitat! Am întâlnit oameni care ne așteptau la porți cu lumânările pregătite să primească Sfânta Lumină și cu ochii în lacrimi! Așteptăm să trecem peste aceste clipe grele! Să învățăm să fim uniți și să ne susținem unii pe ceilalți! Slavă Lui Dumnezeu!”, a adăugat ea.

Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora