Categorii: Știri Stiri externe Viral

Un nou virus a infectat 35 de persoane în China. Organizația Mondială a Sănătății spune că acesta poate să provoace următoarea pandemie

Chiar dacă Covid-19 nu a fost complet eradicat, iar noul focar de variolă de maimuță a stârnit îngrijorări, un nou tip de virus de origine animală a fost raportat în China. Henipavirusul – cunoscut și sub numele de henipavirus ‘Langya’ (LayV) – a infectat până în prezent 35 de persoane în provinciile Henan și Shandong din estul Chinei, a anunțat marți presa oficială a țării.

Virusul Langya a fost găsit în probele de gât de la pacienții febrile din provinciile menționate mai sus.

Virusul provine dintr-o familie de virusuri cunoscute pentru faptul că pot ucide până la trei sferturi dintre ființele umane în caz de infecție severă. Cu toate acestea, niciunul dintre cazurile noi nu a dus până acum la decese și majoritatea sunt ușoare, pacienții suferind de simptome asemănătoare gripei, potrivit Bloomberg.com.

Care sunt simptomele raportate

Virusul, denumit Langya henipavirus sau LayV, a fost descoperit  în principal la fermieri – care au raportat, de asemenea, oboseală, tuse, pierderea poftei de mâncare și dureri, mai mulți dintre ei dezvoltând anomalii ale celulelor sanguine și semne de afectare a ficatului și a rinichilor. Toți au supraviețuit.

Dintre cei 35 de pacienți, 26 au fost infectați doar cu LayV, potrivit unui raport publicat în New England Journal of Medicine. Nu au existat dovezi că aceștia au fost în contact apropiat sau că au avut un istoric de expunere comună, sugerând că infecția umană poate fi sporadică, au declarat cercetătorii.

Ce se știe despre acest virus?

Un studiu publicat anterior a arătat că virusul Langya a fost reperat pentru prima dată la om în 2019, majoritatea cazurilor recente fiind raportate în acest an. Experții chinezi încă încearcă să afle dacă virusul se poate răspândi de la o persoană la alta, potrivit unui raport al Mail Online.

Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

În cercetarea condusă de Institutul de Microbiologie și Epidemiologie din Beijing, cercetătorii au declarat că nu au fost descoperite infecții cu virusul Langya în primul an de pandemie, între ianuarie și iulie 2020, aceștia făcând o pauză în activitatea de combatere a răspândirii Covid-19.

Cu toate acestea, alte 11 cazuri de infecție cu virusul Langya au fost descoperite începând din iulie 2020.

Mai mult, cercetătorii chinezi au găsit virusul la 71 din 262 de șerpi – un mamifer mic asemănător unei cârtițe – din provinciile Henan și Shandong. De asemenea, virusul a fost detectat și la câini (5%) și la capre (2%), adaugă raportul Mail Online.

Langya aparține aceleiași familii ca și virusul mortal Nipah, care se găsește de obicei la lilieci. Nipah se răspândește, de asemenea, prin picături respiratorii ca și Covid-19, dar este mult mai periculos, deoarece ucide până la trei sferturi dintre oameni. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a catalogat Nipah ca fiind cel mai probabil să provoace următoarea pandemie.

FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR