Ștefan Bănică s-a destăinuit, joi seară, în cadrul unui podcast, despre provocările din pandemie, dar și despre regretele din trecut legate de copiii săi. Solistul a vorbit despre cel mai mare regret.
Invitat la podcast-ul lui Mihai Morar, artistul a vorbit despre pierderile financiare din pandemie, deoarece i s-au anulat toate spectacolele. Pe de altă parte, solistul a mărturisit că a avut mai mult timp să petreacă alături de copiii săi, ceea ce l-a bucurat enorm.
„Am pierdut niște concerte, am pierdut niște spectacole, am pierdut niște bani, dar, dacă m-ai pune să dau timpul înapoi, n-aș face nicio schimbare.”, explică Ștefan Bănică Jr. în podcastul lui Mihai Morar.
Timpul petrecut cu fiul său mai mic l-a ajutat în pandemie să nu cadă pradă depresiei. Totodată, artistul regretă că nu a reușit să petreacă mai mult timp cu Ștefan Și Violeta, când erau mici.
„Am învățat că dacă pici într-o depresie, nu te ajută la nimic. Totdeauna trebuie să existe din orice o parte plină a paharului. La mine a fost că eu am stat cu copilul meu cel mic. Cu Alexandru am stat și asta a fost partea plină a paharului. Cine îmi mai dă mie înapoi anii pe care nu i-am petrecut așa cum aș fi vrut cu Ștefan, cu Violeta? Cu ăsta mic am stat, am stat doi ani jumate zi de zi, ceea ce este cel mai mare câștig. Dacă n-ar fi venit pandemia asta, n-aș fi atât de bogat pe cât m-a îmbogățit acest copil”, povestește artistul.
Solistul își încurajează copiii să își urmeze visurile
„Faceți ceea ce vă place să faceți! Fiți ceea ce vreți să fiți! Nu vă abandonați ideile, visele, trebuie să fiți conștienți că le aveți. „Tot ce vreau e să le dau încredere. ”, spune artistul.
Ștefan Bănică Jr. a afirmat că tatăl său a fost un bărbat care i-a oferit afecțiune și iubire, chiar și la vârsta de 25 de ani. Atât el, cât și fratele său se simțeau mândri de fiecare dată când tatăl lor îi pupa și îi îmbrățișa.
„Tata era un tip extrem de uman. Tata mă pupa și la 25 de ani la fel cum mă pupa și când erammic. De față cu toată lumea, nu avea nicio treabă cu chestia asta. Distanța ți-o impunea prin modul lui de a gândi. Eu am avut norocul că am fost ca un burete, adică luam cam tot ce vedeam, prindeam.”, povestește Ștefan Bănică.