Selly a primit o amendă usturătoare după cheful de ziua lui. Celebrul vlogger a încălcat toate restricțiile pandemiei, iar Poliţia a aflat de pe Instagram de petrecere.
Selly și-a serbat ziua de naștere, sâmbătă seara, 27 februarie, într-un local din județul Ilfov, la care au participat zeci de prieteni.
Party-ul a fost presărat cu manele, iar invitați au fost Tzancă Uraganul și Costel Biju, cu care Selly s-a lăsat filmat din toate unghiurile.
În plus, la petrecere nu s-a respectat nicio distanțare socială. Pe contul de Instagram al celebrului vlogger au curs filmulețe de la paranghelie, iar Poliția s-a sesizat.
În consecință, autoritățile au dat amenzi în valoare de 15.000 lei, pentru petrecerea pe care Selly a organizat-o cu ocazia împlinirii a 20 de ani. Sărbătoritul s-a numărat și el printre cei sanctionați cu o amendă usturătoare.
“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, la data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală”, a precizat Poliția Ilfov, într-un comunicat remis presei.