Categorii: Monden

Rodica Popescu Bitănescu împlinește 81 de ani! Actrița a făcut confesiuni intime: „Nu o să povestesc niciodată de ce nu am avut copii”

Rodica Popescu Bitănescu împlinește mâine 81 de ani și nu și-a pierdut deloc energia și farmecul inconfundabil.

Pe lângă cariera de actriță, vedeta este regizor și dramaturg, scriind și punând în scenă numeroase piese de teatru, cum ar fi „Cinci femei de tranziție”, „Încă-i bine”, „Viață de cimitir”, care s-au jucat cu casa închisă.

Viața personală a actriței este, de asemenea, foarte împlinită, aceasta fiind căsătorită de 45 de ani.

Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această...
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț

„Eu am dat examen de conducere cu el şi nu știu cum de am picat la comisia lui, dacă nu cumva m-a ales el pe mine. I-a plăcut o fotografie, deși eu nu sunt deloc fotogenică, și am picat la el, la Bitănescu Mircea. Când am văzut că apare un bărbat blond cu ochii albaștri, îmbrăcat ofițer, cu un mers așa, americănesc, un tip calm, am căzut în cap imediat. A fost pentru mine o lovitură de trăsnet, adică m-am îndrăgostit de el când l-am văzut, o frumusețe de om”, a povestit Popescu Bitănescu.

Are 11 nepoți și 13 strănepoți

Deși cei doi nu au avut copii, actrița a dezvăluit că are numeroși nepoți și strănepoți: „Nu o să povestesc niciodată de ce nu am avut copii. Nu este vorba că nu am vrut, ador copiii. Am vreo 11 nepoți și 13 strănepoți. Mă sensibilizează și bătrânii, căci am avut niște cazuri în familie. În primul rând, mama, care șapte ani a trecut printr-o dramă”.

Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină