Categorii: Monden Vedete Romania

Robert Sfăt continuă scandalul cu Brigitte Pastramă. ”De la mama mea, am primit până la 16 ani câte 30 de lei pe zi”

Robert Sfăt, fiul lui Brigitte Pastramă, continuă seria dezvăluirilor despre mama sa.

Robert Sfăt este în scandal cu mama sa, Brigitte Pastramă, care l-a dat afară din casă după ce acesta, împreună cu niște prieteni, i-au distrus casa și mașina.

Tânărul în vârstă de 19 ani, a dezvăluit, la emisiunea ”Xtra Night Show”, de la Antena 1, că până la vârsta de 16 ani a primit de la mama lui câte 30 de lei pe zi.

„De la mama mea, am primit până la 16 ani câte 30 de lei pe zi. Mi-i țineam în mare parte, încercam să-i economisesc, pentru a putea să-mi cumpăr bilete pentru festivaluri sau petreceri. Muzica a fost pasiunea mea principală. După ce am renunțat la fotbal, am știut că muzica nu are cum să mă lase niciodată, orice ar fi”, a declarat Robert Sfăt, citat de revista Viva.

Acesta a vorbit și despre averea care îi revine în urma moștenirii de la tatăl său. De asemenea, a comentat și despre banii pe care mama sa a preferat să-i investească în operațiile estetice.

”Dacă va fi nevoie să mă judec cu ea în acest sens, o voi face, dar din moment ce ea mi-a dat, legal, negru pe alb acolo de la avocat o foaie pe care scrie 54.000 de euro, acum o să stau să mă judec și pentru aia, să aștept, să văd dacă mai trece timpul, dacă mi-i aruncă și pe aia. Dacă nu, pe mine oricum nu banii mă interesează.

Într-o arhivă am văzut eu că, domnule, s-a apucat la 16 ani băiatul meu de fumat, după ce că ea nu m-a mai lăsat oricum la sport, și prefera, poate, să-și investească banii, în… operații estetice. Operații estetice care te-au costat pe tine mai mult decât ai scris tu în procura aia (n.r. moștenirea). Nici nu am înțeles ce mi-ai scris acolo, că eu știu complet altă poveste”, a mai spus fiul lui Brigitte Pastramă.

Ce operații estetice și-a făcut Brigitte Pastramă

De curând, soția lui Florin Pastramă a explicat în amănut ce operații estetice are. Pe contul său de socializare, vedeta a spus și cât a plătit pentru fiecare intervenție estetică la care a recurs de-a lungul anilor. Cea mai scumpă operație a fost una din 2013 și a costat 10.000 de euro.

Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

”Nu am ascuns niciodată intervențiile chirurgicale, dar nu am avut niciodată vreo liposucție…. niciunde! Dragii mei, ca să nu mai îmi băgați în “cont” tot felul de operații la tot felul de prețuri, vă spun eu cum stă treaba:

Primul implant mamar a fost în ’97, (2000€)l am shimbat de 2 ori, deoarece am născut de două ori de atunci, (5500€).
Am o rinoplastie, făcută de renumitul dr Hakan Gence de la Esteworld deoarece am suferit o ruptură de piramidă nazală în 2009, în urma faptului că am fost agresată de tatăl Sarei, (2500€).

Mi s-au augmentat în 2002 buzele la Timișoara cu o bioalcamidă , care mi-a migrat în toată fața și s-a capsulat și am reușit să mi-o scot în 2013 în Germania, la TKlinik , dr Tiklea Marian – operația a durat 9 ore, prin laparoscopie și a fost cea mai scumpă și dificilă (10.000€)”, a mărturisit Brigitte Pastramă.

Vedeta a continuat:

”Mai am un implant de sprâncene pentru care am optatat în 2019, (2000 €) și l-am făcut în Turcia , la Esteworld, acolo unde am făcut și o operație de implant fesier, în 2018 (5500€).

În prezent nu am nimic în buze, nici nu mi-aș mai băga prea curând??‍♀️
Anual îmi injectez botox în frunte, o substanță care paralizează mușchii de expresie care formează ridurile (200€)”.

Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere