Categorii: Știri Stiri Romania

Raed Arafat: ”Dacă se va agrava iar și vom avea un număr mare de cazuri, toți cei care comentează se vor ascunde unde s-au ascuns acum trei luni”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, este de părere că încetarea stării de alertă este foarte periculoasă în acest moment.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat ce i-ar putea aștepta pe români din data de 15 iunie, în contextul pandemiei de coronavirus.

Raed Arafat este de părere că situația nu a revenit încă la normalitate.

“Situația încă nu a revenit la normalitate. Oamenii care gândesc limpede știu că virusul încă există, focare încă apar. Număr de cazuri de infectări încă există. Vedeți că continuăm să avem peste 100 de cazuri zilnic. E o situație care necesită ca anumite măsuri să rămână. S-ar putea să ne trezim în situația în care oamenii să creadă că am revernit la normalitate. Acesta e un mesaj fals”, a declarat Raed Arafat la emisiunea ”Sinteza Zilei”, de la Antena 3.

”Când apar focare noi trebuie să luăm măsuri. E foarte posibil ca unele măsuri să fie mai greu de luat. Încă detașăm personal pentru că apar focare în anumite locuri și trebuie înlocuit personalul. Absența stării de alertă poate să ducă la îngreunarea modului de acțiune și la o înțelegere greșită de către populație”, a adăugat el.

Nerespectarea măsurilor de protecție poate duce la creșterea numărului de infectări

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență afirmă că nerespectarea măsurilor de protecție de către populație poate duce la o creștere a numărului de cazuri de coronavirus.

Nu e banc! Cât costă să faci Revelionul 2025 în Poiana Brașov
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

“La acest moment, populația trebuie să înțeleagă că dacă se va agrava iar și vom avea un număr mare de cazuri, toți cei care comentează se vor ascunde unde s-au ascuns acum trei luni. Dacă situația era sub control, poate am fi stat liniștiți. Dacă oamenii nu vor respecta măsurile, nu vor purta măști în interior, nu vor păstra distanța, poate vom avea o creștere a numărului de cazuri”, a menționat Raed Arafat.

Măsuri speciale pentru elevi

Raed Arafat a mărturisit că, deși s-au luat măsuri speciale pentru momentul în care elevii vor da examenele naționale, riscul de infectare cu coronavirus încă există.

“Pentru examenele naționale s-au luat măsuri foarte serioase de distanțare, unde se intră, unde se iese, câți stau în clase, distanța dintre ei. Sunt doar trei clase care merg acum la pregătire. La examenul în sine va fi o distanțare adecvată.

Risc 0 nu există. Mereu există un risc, dar e mult mai mic decât dacă ar fi fost școlile deschise”, a mai spus acesta pentru sursa citată.

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: coronavirus epidemie epidemie de coronavirus masuri de relaxare pandemie Raed Arafat stare de alerta sweful departamentului pentru situatii de urgenta